Libia are nevoie de investiţii de până la 40 mld. dolari pentru a-şi dezvolta zăcămintele de petrol şi gaze şi pentru a redeveni unul dintre marii producători mondiali de ţiţei, a declarat şeful companiei petroliere de stat, într-un interviu acordat Financial Times.

Ţara nord-africană, împărţită între două administraţii rivale, în est şi în vest, are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din Africa, potrivit Administraţiei americane pentru informaţii în domeniul energiei (EIA), şi a atras în ultimii ani un număr important de companii petroliere internaţionale în căutarea de noi oportunităţi.

Masoud Suleman, preşedintele National Oil Corporation (NOC), compania petrolieră de stat a Libiei, spune însă că progresul a fost frânat de lipsa capitalului. „Avem multe resurse neexploatate. Avem nevoie de fonduri semnificative, între 30 şi 40 de miliarde de dolari”, a declarat acesta pentru Financial Times.

Suleman are ca obiectiv creşterea producţiei Libiei la 2 milioane de barili pe zi până în 2030, de la circa 1,4 milioane de barili pe zi în prezent, o ţintă pe care o descrie ca fiind „ambiţioasă, dar realistă”. Potrivit acestuia, în Libia au fost descoperite peste 60 de zăcăminte de petrol şi gaze care nu au fost încă dezvoltate.

Companii străine precum Eni, TotalEnergies, Chevron şi ConocoPhillips sunt active în Libia, dar investiţiile au fost încetinite de instabilitatea politică, de temerile legate de corupţie şi de guvernanţă, precum şi de lipsa de finanţare de la nivelul NOC.

O serie de atacuri cu drone efectuate în această lună au vizat rafinăria Zawiya, din vestul Libiei, unde a fost incendiat un rezervor de stocare de benzină şi au fost avariate alte părţi ale instalaţiei. O centrală electrică din apropiere a fost, de asemenea, atacată cu drone. Autorităţile de la Tripoli nu au indicat cine se află în spatele atacurilor, însă o mare parte din vestul ţării se află sub controlul miliţiilor.

Suleman a afirmat că atacurile au fost limitate la o „zonă geografică restrânsă (...) provocate de un număr mic de indivizi în afara legii”, pe care statul lucrează pentru a-i „neutraliza”. El a adăugat că toate obiectivele de investiţii în petrol şi gaze sunt „situate mult în afara zonelor de tensiune şi sub o protecţie solidă”.

În baza acordurilor de partajare a producţiei, compania petrolieră de stat este obligată să finanţeze partea sa din costurile de dezvoltare, ceea ce face ca proiectele să devină vulnerabile atunci când finanţarea guvernamentală întârzie.

Suleman a spus că NOC ia în calcul, din acest motiv, o revenire la acordurile de tip concesiune, în care investitorii ar suporta o parte mai mare din costurile iniţiale. „Ne gândim să schimbăm modelul de business dintre NOC şi partenerii noştri internaţionali. Suferim din cauza lipsei de fonduri, iar acest lucru ne întârzie dramatic proiectele de dezvoltare”, a spus el.

Compania analizează dacă să revină la acorduri de concesiune sau să îmbunătăţească termenii actuali de partajare a producţiei, astfel încât investitorii să poată aduce mai multă finanţare.

Un prim exemplu al acestei posibile schimbări a fost acordul semnat în luna iulie de NOC pentru un bloc numit Area 47, cu grupul UCC Holding, cu sediul în Qatar, controlat de fraţii Al-Khayyat, miliardari sirieno-qatarieni, fără organizarea unei runde competitive de licitaţie.

„Nu a existat un proces de licitaţie, a fost o negociere directă”, a spus Suleman, care a apărat tranzacţia argumentând că UCC şi partenerii săi vor finanţa proiectul, iar cota de producţie a NOC va creşte după 10 ani.

El a adăugat că NOC intenţionează să numească doi auditori externi, K2 Integrity şi KBR, pentru a da asigurări companiilor străine în privinţa transparenţei. „Am reuşit să reconstruim încrederea partenerilor noştri. Sunt mulţumiţi de transparenţă şi de guvernanţă”, a spus el.

Capacitatea Libiei de a atrage capital este complicată şi de fragmentarea politică. Cele mai mari zăcăminte petroliere şi terminale de export ale ţării se află în zone controlate de Khalifa Haftar, omul forte care domină estul ţării. În vest, Guvernul de Uniune Naţională de la Tripoli, recunoscut de ONU, este susţinut de o reţea de grupări armate.

Haftar şi facţiunea sa au blocat periodic zăcăminte petroliere şi porturi. Un grup de experţi numit de ONU a arătat în martie că grupări armate legate de cercurile de conducere din est şi din vest şi-au dezvoltat capacitatea de a exercita control asupra NOC.

Suleman a spus că toate părţile din ţara divizată acceptă importanţa păstrării NOC ca instituţie naţională unică, dar a recunoscut presiunile cu care se confruntă compania. „Avem o relaţie bună, mergem în est şi în vest şi vorbim faţă în faţă cu principalii actori”, a spus el. Investitorii străini, a adăugat, au fost nevoiţi să comunice cu facţiunile care controlează zonele în care operează, „pentru a-şi uşura operaţiunile”.

Problemele de finanţare ale NOC au persistat în ciuda preţurilor mai mari ale petrolului din perioada războiului dus de SUA şi Israel împotriva Iranului şi în ciuda unui buget naţional recent, care a alocat circa 2 mld. dolari pentru costurile operaţionale ale companiei.

Suleman a spus că suma este insuficientă şi că NOC ar vrea să reţină între 6 şi 7 dolari pentru fiecare baril produs, pentru a-şi finanţa operaţiunile.

NOC importă totodată circa 80% din combustibilul pe care îl vinde, la preţuri internaţionale, iar pe piaţa internă îl comercializează la tarife puternic subvenţionate, în timp ce un comerţ ilegal profitabil, la scară mare, se află sub controlul unor facţiuni armate protejate de personaje importante din elitele politice de ambele părţi ale ţării, potrivit experţilor ONU.

„Contrabanda face rău economiei noastre”, a spus Suleman. „Este ceva ce depăşeşte controlul şi autoritatea noastră şi are nevoie de măsuri imediate; altfel, va duce la colapsul economic al Libiei.”