Inflaţie de 0,29% în octombrie. Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară

Postat la 11 noiembrie 2013 34 afişări

Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară, astfel că rata anuală a fost de 1,88%, aceeaşi cu cea de la finele lunii septembrie, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inflaţie de 0,29% în octombrie. Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară

 "În luna octombrie 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5% fiecare, iar preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%", arată INS, într-un comunicat.

Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit cartofii - 8,91%, iar evoluţia preţurilor la categoria produselor nealimentare a fost influenţată de o creştere a tarifelor de 1,24% la gaze.

Săptămâna trecută, Banca Naţională a României a revizuit semnificativ în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,1% la 1,8%, precum şi pentru finele anului 2014, de la 3,1% la 3%, anticipând o scădere a ratei sub intervalul de variaţie în prima parte a anului viitor şi apoi o revenire, mai ales din efect de bază.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inflatie-de-0-29-in-octombrie-preturile-de-consum-au-crescut-in-octombrie-cu-0-29-fata-de-luna-anterioara-11660534
11660534
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.