Industria auto este zguduită de planurile lui Donald Trump: De la Ford la BMW, toţi producătorii auto aşteaptă decizia americanilor

Autor: Alex Ciutacu Postat la 18 noiembrie 2018 264 afişări

Industria auto este zguduită de planurile lui Donald Trump: De la Ford la BMW, toţi producătorii auto aşteaptă decizia americanilor

Oficialii din industria respiră momentan uşuraţi după ce au auzit de la Washington că administraţia Trump ar putea întârzia, sau chiar abandona, planul de a impune tarife adiţionale de până la 25% pe vehiculele şi pe componentele auto importate, potrivit CNBC.

Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit săptămâna aceasta cu consilierii pe comerţ pentru a discuta, printre altele, de o investigaţie începută în luna mai a anului trecut de Departamentul de Comerţ, cu privire la practicile comerciale din industria auto.

Prin această investigaţie, Trump încearcă să determine dacă importurile din industria auto reprezintă sau nu o ameninţare la securitatea naţională.

Criticii însă, printre care şi întreaga industrie auto, precum şi câţiva investitori străini, au avertizat că măsurile luate în calcul de Trump, indiferent de finalitatea investigaţiei, vor da startul unui război comercial mult mai aprig.

În plus, industria auto se teme că noile tarife, pe lângă cele care sunt deja în vigoare pentru vehiculele produse în China şi pentru materii prime precum oţel şi aluminiu, ar putea avea un impact negativ asupra pieţei auto din SUA.

Consumatorii ar putea fi afectaţi din cauza preţurilor mult mai ridicate, vânzările de autoturisme din SUA, deja reduse, fiind expuse. În acest context, profiturile producătorilor auto se vor diminua dramatic sau vor dispărea, ceea ce ar putea duce la exituri din piaţă.

Ford şi General Motors au anunţat în ultimele săptămâni că doar tarifele pe oţel şi aluminiu le aduc costuri suplimentare de câte 1 miliard de dolari. Fiat Chrysler şi alţi producători străini care au linii de asamblare în SUA au semnalat de asemenea că simt impactul.

„Costurile au crescut şi sunt transferate înspre consumatorul final”, spune Jack Hollis, general Manager, în cadrul Toyota Motor pentru America de Nord.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
tarife,
industrie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.