Incidente la Paris, în cursul unor manifestaţii de susţinere a Fâşiei Gaza şi împotriva Israelului

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 iulie 2014 34 afişări

Câteva mii de manifestanţi au defilat duminică în Franţa în semn de susţinere faţă de palestinieni şi împotriva raidurilor israeliene, iar la Paris au avut loc incidente.

La Paris, câteva mii de manifestanţi s-au îndreptat fără incidente către Piaţa Republicii, primii din coloană purtând o banderolă de mari dmensiuni pe care se putea citi mesajul "Susţinere totală a luptei poporului palestinian".

Numeroşi manifestanţi purtau pancarte pe care erau lipite fotografii ale unor copii palestinieni ucişi sau răniţi, case distruse sau "ciuperci" de fum urcând către cer în cursul unor bombardamente asupra Fâşiei Gaza.

"Bombardează nevinovaţi. Sunt lansate, cu siguranţă, rachete de către Hamas, dar riposta israeliană este disproporţionată. Ei atacă populaţia civilă şi nu conducătorii Hamas", a declarat pentru AFP Amid Hamadouch, în vârstă de 30 de ani.

Alături de el defila un grup de tinere care purtau vălul islamic, ducând panouri pe care au scris "A rezista este un drept" sau "Palestinienii nu vor pleca, ei se află acasă". În apropiere, un tânăr a lipit o fotografie a preşedintelui francez François Hollande cu mesajul "Complice".

Încercare de pătrundere în sinagogi

Când capătul coloanei a ajuns la Piaţa Bastilia, pe anumite străzi au izbucnit confruntări limitate cu forţele de ordine. Faţadele unor magazine au fost uşor avariate.

Ciocnirile nu au durat foarte mult timp şi nu s-au propagat la restul manifestaţiei, care s-a dispersat duminică seara, a constat un jurnalist AFP.

Potrivit Prefecturii de poliţie, aceste confruntări au fost provocate de către grupuri mici, care au fost "controlate cu uşurinţă". Nu s-au înregistrat răniţi. Au fost operate şase arestări.

În cursul manifestaţiei, "anumiţi indivizi au provocat tulburări şi au încercat să pătrundă cu foţa în două sinagogi", dar "au fost împiedicaţi să facă acest lucru de către forţele de ordine", a denunţat într-un comunicat primarul Parisului Anne Hidalgo.

Preşedintele Consistoriului Central Joël Mergui a declarat pentru AFP că este "profund şocat şi revoltat". "Agresivitatea faţă de comunitatea evreiască ia o turnură absolut inadmisibilă", a adăugat el.

La Lille, între 2.300 şi 6.000 de persoane potrivit poliţiei şi, respectiv, organizatorilor, s-au adunat duminică în semn de susţinere faţă de locuitorii Fâşiei Gaza şi împotriva Israelului.

Sâmbătă, mii de persoane au defilat paşnic la Bordeaux şi Marsilia.

Israelul a promis duminică să intensifice bombardamentele în Fâşia Gaza, după ce i-a "invitat" pe locuitorii din nordul enclavei să evacueze zona, în a şasea zi a unei ofensive vizând Hamas, ca răspuns faţă de tiruri de rachetă.

Atacurile s-au soldat duminică cu trei morţi, potrivit salvării palestiniene. Bilanţul a ajuns la 166 de morţi şi sute de răniţi, începând de marţi.

Potrivit unui studiu al Biroului ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare, 70% dintre victime sunt civili, iar 21% sunt minori.

Israelul a numărat aproximativ 50 de proiectile care au căzut pe teritoriul său începând de sâmbătă, de la miezul nopţii. Alte zece au fost distruse de către apărarea antiaeriană. În total, aproape 700 de rachete au atins Israelul, iar peste 150 au fost interceptate, de la declanşarrea ostilităţilor.

Pe de altă parte, aproximativ 100 de persoane au manifestat duminică seara la Cairo, denunţând ofensiva aviaţiei israeliene asupra Fâşiei Gaza. Coloana - care a pornit de la sindicatul jurnaliştilor, locul de plecare obişnuit al manifestaţiilor în capitala egipteană - a defilat în centrul Cairo, manifestanţii sautând "rezistenţa palestiniană" şi denunţând poziţia egipteană.

Guvernul egiptean afirmă că este în contact atât cu Israelul, cât şi cu Hamas, dar s-a lovit de "încăpăţânarea" protagoniştilor, îndemnând comunitatea internaţională să intervină. Preşedintele egiptean Abdel Fattah el Sisi a avertizat sâmbătă că escaladarea conflictului va costa alte "vieţi nevinovate".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
FÂŞIA GAZA,
ISRAEL
/actualitate/incidente-la-paris-in-cursul-unor-manifestatii-de-sustinere-a-fasiei-gaza-si-impotriva-israelului-12932626
12932626
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.