Începe CRIZA ECONOMICĂ. Băncile fac anunţul care CUTREMURĂ lumea

Postat la 22 august 2018 7268 afişări

Aflată în mijlocul unui ciclu de majorări de dobânzi pe care speră să-l continue până în 2020, banca centrală americană (Rezerva Federală - Fed) are acum în faţă riscuri în creştere din afară care i-ar putea da peste cap planurile, scrie Reuters.

Începe CRIZA ECONOMICĂ. Băncile fac anunţul care CUTREMURĂ lumea

Ameninţările sunt modeste, dar în creştere, de la starea fragilă a unor pieţe emergente evidenţiată de colapsul lirei turceşti, la o încetinire a economiei europene ce ar putea determina Banca Centrală Europeană să-şi amâne începutul propriilor majorări de dobânzi. Astfel, Fed-ul ar putea deveni singura bancă centrală majoră care-şi înăspreşte politica, făcând acest lucru într-un mediu global care ar putea împinge dolarul în sus şi îngreuna viaţa exportatorilor americani.

 

„Condiţiile de pe scena geopolitică sunt dificile. Situaţia din Turcia este semnificativă, declinul rapid al lirei i-a luat pe mulţi prin surprindere, inclusiv pe noi”, a declarat preşedintele Fed Atlanta, Raphael Bostic.

 

Acesta spune însă că deocamdată situaţia nu este suficientă pentru a-i schimba părerea că Fed-ul ar trebui să majoreze dobânzile încă o dată în acest an, având în vedere beneficiile pe care le vede venind de pe urma stimulentelor fiscale. Bancherii centrali ai lumii se vor întâlni în această săptămână în Wyoming, iar atenţia este aşteptată să se concentreze pe întrebarea cât va mai putea Fed-ul continua să-şi majoreze dobânzile dacă va fi singura bancă ce urmează o astfel de politică. Jucători mai mici, printre care Canada şi Marea Britanie, au majorat dobânzile pe baza circumstanţelor locale. Însă în lipsa unor măsuri similare luate de celelalte bănci centrale majore, în special de BCE, majorările de dobândă ale Fed ar putea avea efecte mai puternice. Dobânzile mai mari din SUA şi soliditatea economiei americane vor impulsiona probabil dolarul, punând exporturile ţării sub presiune şi sporind riscul de probleme în rândul ţărilor sau companiilor cu credite în dolari.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.