Cum încearcă sectorul turistic din sudul Europei să combată ameninţarea oferită de varianta Delta a coronavirusului: Autorităţile, nevoite să pună în balanţă călătorii străini şi răspândirea tulpinii indiene

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 30 iunie 2021 42 afişări

Cum încearcă sectorul turistic din sudul Europei să combată ameninţarea oferită de varianta Delta a coronavirusului: Autorităţile, nevoite să pună în balanţă călătorii străini şi răspândirea tulpinii indiene

Ţările din sudul continentului se află în situaţia în care trebuie să restricţioneze accesul turiştilor străini sau să rişte o răspândire rapidă a variantei Delta a coronavirusului, în contextul în care economiştii avertizează că sezonul estival va avea de suferit şi anul acesta, potrivit Financial Times.

Ţările dependente de turism, precum Spania, au respins eforturile de colaborare ale cancelarului german Angela Merkel privind cetăţenii care vin din state cu o rată mare de incidenţă a tulpinii Delta, descoperită iniţial în India.

Însă analiştii spun că autorităţile trebuie să pună în echilibru numărul de turişti din ţări precum Regatul Unit şi Rusia, unde varianta se răspândeşte intens, şi riscul ca tulpina să cauzeze majoritatea infecţiilor cu Sars-CoV-2 din propriile lor ţări.

„Spania şi Grecia spun că vor primi pe toată lumea, în timp ce ecuaţia costuri-beneficii este văzută complet diferit în ţările din nordul Europei”, spune Jessica Hinds, economist al organizaţiei Capital Economics.

Săptămâna aceasta, Spania, Portugalia şi Malta au înăsprit măsurile aplicate asupra turiştilor britanici. La începutul lunii, Italia le-a cerut călătorilor din Marea Britanie să efectueze o perioadă de cinci zile de carantină. Însă după ce veniturile generate de turiştii străini s-au prăbuşit cu 80% anul trecut, ţările intenţionează să recupereze vara aceasta o parte din pierderi.

Turismul a reprezentat 10% din produsul intern brut al Portugaliei şi Greciei şi 6% din PIB-ul Spaniei de dinainte de pandemie, conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Pentru a-şi ilustra dorinţa de a atrage turişti, Spania şi Portugalia au ridicat în luna mai majoritatea măsurilor de testare şi carantină pentru oamenii care se întorc din ţări ca Regatul Unit. Grecia a abordat o strategie similară pentru persoanele vaccinate din 53 de ţări, inclusiv Rusia. Între timp, Marea Britanie şi Rusia au înregistrat creşteri masive ale infecţiilor cu tulpina indiană.

În Uniunea Europeană, numărul de şederi peste noapte a scăzut în iunie cu 55% faţă de nivelul raportat înainte de pandemie, spune Oxford Economics, care prezice că declinul va fi de doar 15-25% în august. Căutările pe Google privind unităţile de cazare din Spania au ajuns deja la rezultatele din 2019.

Firma de consultanţă McKinsey oferă însă un scenariu mai puţin optimist. Compania crede că veniturile din turism din Spania şi Portugalia se vor încadra la 50% sub nivelurile pre-pandemie, urmând să îşi revină complet abia în 2024.

UE se pregăteşte să lanseze joi certificatul digital de vaccinare pentru persoanele vaccinate, care au obţinut un test negativ sau care şi-au revenit după ce au fost bolnave de Covid-19, într-un efort de facilitare a turismului din blocul celor 27 de ţări.

Totuşi, există ţări – precum Spania – care vor să găzduiască şi turişti din afara Uniunii, în special din Marea Britanie. În mod normal, Regatul Unit este cea mai mare sursă de vizitatori a Spaniei, ajungând la 19 milioane de oameni în 2019, faţă de 11 milioane din Germania şi Franţa.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.