Încă un mare oraş din România va avea aeroport
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, duminică, în timpul unei vizite în judeţul Galaţi, că se va construi un aeroport între oraşele Galaţi, Brăila şi Focşani, va fi realizat un drum expres Galaţi-Brăila şi se va amenaja o centură ocolitoare a municipiului Galaţi.
Cele trei obiective promise de ministrul Răzvan Cuc, la Galaţi, vor fi realizate cu fonduri europene şi cu bani de la Guvern.
Ministrul Cuc a vizitat locul ales de specialişti pentru construirea unui aeroport de mari dimensiuni în judeţul Galaţi. Acesta a spus că finanţarea obiectivului, aproximativ 100 de milioane de euro, se va face prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
„Este un proiect fezabil pentru fondurile de dezvoltare şi de investiţii. Avem Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Se va face o modificare legislativă ca să poată fi introduse şi aeroporturile. Deci, acest aeroport va putea fi finanţat prin Fondul de Dezvoltare. Dumneavoastră trebuie să demaraţi studiul de fezabilitate şi ulterior să demaraţi proiectarea şi execuţia. Săptămâna viitoare, cel târziu peste două săptămâni vom introduce modificările în şedinţa de Guvern”, a spus ministrul Răzvan Cuc, la Galaţi.