În faţa retragerii în masă a baby boomerilor de pe piaţa muncii şi a unui volum masiv de locuri de muncă neocupate, angajatorii germani pun mare preţ pe pensionari

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 04 decembrie 2023 19 afişări

În Germania, peste un milion de pensionari sunt în continuare activi pe piaţa muncii, potrivit Les Echos. Iar numărul acestora creşte de la an la an. Germania numără acum 1,12 milioane de persoane cu vârste de peste 67 de ani care încă muncesc, un număr care a crescut cu 56.000 în decurs de un an.

În faţa retragerii în masă a baby boomerilor de pe piaţa muncii şi a unui volum masiv de locuri de muncă neocupate, angajatorii germani pun mare preţ pe pensionari

În Germania, peste un milion de pensionari sunt în continuare activi pe piaţa muncii, potrivit Les Echos. Iar numărul acestora creşte de la an la an. Germania numără acum 1,12 milioane de persoane cu vârste de peste 67 de ani care încă muncesc, un număr care a crescut cu 56.000 în decurs de un an.

În decurs de 10 ani, ponderea seniorilor în cadrul populaţiei active a înregistrat o creştere masivă în cea mai mare economie europeană. Între 2013 şi 2022, rata ocupării celor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani a urcat de la 64% la 73%, un procent cu 11% peste media europeană.

Creşterea este şi mai mare pe segmentul celor cu vârste cuprinse între 60 şi 64 de ani, de la 47% la 63%. Aceeaşi tendinţă există şi în ca­zul celor cu vârste de peste 65 de ani. În Germania, 19% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 65 şi 69 de ani aveau încă o activitate profesională în 2022, cu 6% mai mult decât în 2012.

Confruntaţi cu ieşirea masivă a baby boomerilor de pe piaţa muncii şi cu un volum de 1,8 milioane de lo­curi de muncă neocupate, angajatorii germani îi preţuiesc pe pensionari.

Biroul federal de statistică al Ger­maniei pune rata ridicată de par­ticipare a pensionarilor pe piaţa muncii şi pe seama nivelului ridicat de educaţie al acestora. Mai este vor­ba bineînţeles şi de nivelul pensiilor, acesta bazându-se pe veniturile câş­tigate în timpul celor 45 de ani de activitate.

În general, pensionarii germani recurg la „minijoburi“, limitate la 520 de euro pe lună pentru 43 de ore de activitate lunară. Însă în 40% din cazuri, această activitate constituie totuşi sursa principală de subzistenţă şi o cale de a nu cădea în sărăcie.

Până unde va merge această tendinţă de a recurge la pensionari în Germania?

În prezent, ţara numără 13.000 de persoane cu vârste de 85 de ani şi peste în activitate.

Un nou raport relevă că jumătate din numărul total de companii germane au poziţii vacante pe care nu le pot ocupa, notează The Local. Angajatorii spun că guvernul ar trebui să accelereze procesele de acordare de vize şi să le înlesnească angajarea de muncitori străini non-UE.

Deşi unele sectoare sunt mai afectate decât altele, companiile din aproape toate domeniile de activitate au raportat că sunt în căutare de forţă de muncă, arată raportul realizat de Camera de Industrie şi Comerţ a Germaniei (DIHK).

Construcţiile şi sectorul manufacturier sunt cele mai afectate de penuria de muncitori calificaţi, urmate de industria serviciilor şi comerţ. Companiile mari cu peste 1.000 de angajaţi întâmpină cele mai mari dificultăţi în a-şi ocupa poziţiile.

La cea mai mare căutare pe piaţa muncii sunt persoanele cu pregătire duală, în timp ce 34% dintre companii caută absolvenţi de facultate fără prea mare succes.

„Sunt date alarmante: penuriile ne ameninţă succesul în tehnologii cheie. Nu putem face progrese rapide în viitoare arii importante dacă vom duce lipsă de muncitori calificaţi“, avertizează Achim Dercks, deputy managing director al DIHK.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.