În contextul crizei coronavirus. Raiffeisen Bank România a decis să nu mai acorde dividende acţionarilor în 2020. Bugetul de investiţii pentru 2020, mai mic cu 24% faţă de 2019

Autor: Claudia Medrega Postat la 30 martie 2020 122 afişări

Acţionarii Raiffeisen Bank România, pla­sa­tă în top cinci al băn­cilor locale după ac­tive, vor discuta spre sfârşitul lunii aprilie decizia ma­nage­mentului băncii de a nu mai acor­da dividende în 2020 din profitul net obţinut în 2019, de 779,4 mil. lei, suma ur­mând să fie folosită pentru consoli­da­rea fondurilor proprii având în ve­de­re înrăutăţirea condiţiilor macro­eco­nomice şi potenţiala scădere a creditării, din cauza crizei coronavirus.

În contextul crizei coronavirus. Raiffeisen Bank România a decis să nu mai acorde dividende acţionarilor în 2020. Bugetul de investiţii pentru 2020, mai mic cu 24% faţă de 2019

♦ Acţionarii Raiffeisen discută la finele lunii aprilie folosirea profitului din 2019, de aproape 780 mil. lei, pentru consolidarea fondurilor proprii, în condiţiile crizei coronavirus ♦ Bugetul de investiţii pentru 2020, de 176,3 mil. lei, este în scădere cu 23,7% faţă de investiţiile realizate în 2019 ♦ Martin Gruell a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al Raiffeisen.

Acţionarii Raiffeisen Bank România, pla­sa­tă în top cinci al băn­cilor locale după ac­tive, vor discuta spre sfârşitul lunii aprilie decizia ma­nage­mentului băncii de a nu mai acor­da dividende în 2020 din profitul net obţinut în 2019, de 779,4 mil. lei, suma ur­mând să fie folosită pentru consoli­da­rea fondurilor proprii având în ve­de­re înrăutăţirea condiţiilor macro­eco­nomice şi potenţiala scădere a creditării, din cauza crizei coronavirus.

Acţionarii Raiffeisen Bank vor discuta în 29 aprilie în cadrul AGA şi Raportul privind propunerea de repartizare a profitului net aferent exerciţiului financiar al anului 2019.

„Ipotezele şi estimările macro­eco­nomice s-au schimbat dramatic în rău în contextul recentei pandemii Covid-19, Raiffeisen Bank va fi de asemenea afec­tată de aceste evoluţii, iar perspec­ti­vele băncii pentru 2020 vizează o înce­tinire a creditării şi a activităţii tran­zacţionale din cauza încrederii scă­zute a consumatorilor în viitorul eco­no­miei şi a unui mediu macro­eco­nomic grav deteriorat, ceea ce va con­duce la un venit operaţional mai mic de­cât se previziona iniţial. Pe lângă im­pactul negativ asupra veniturilor, ne aşteptăm şi la o înrăutăţire a pro­filului de risc într-o economie testată sever, însă amploarea acestei dete­riorări este încă dificil de estimat“, anti­cipează Raiffeisen.

În acest context, având în vedere posibilitatea apariţiei unor şocuri neanticipate care pot afecta situaţia financiară a băncii pe termen scurt se propune Adunării Generale a Acţio­na­rilor Raiffeisen consolidarea fon­durilor proprii prin includerea profitu­lui net realizat de bancă în exerciţiul finan­ciar 2019 în sumă totală de 779.455.558 lei, în rezultatul reportat al băncii.

Raiffeisen Bank, subsidiara de pe pia­ţa locală a grupului austriac cu ace­laşi nume, a raportat pentru 2019 un profit net de peste 779 mil. lei, în scă­dere faţă de câştigul record din 2018, de 881 mil. lei.

Scăderea profitului a fost influen­ţa­tă de introducerea taxei pe activele ban­care, urmată de o uşoară înce­tinire a ac­ti­vitţăii economice, în prima parte a anu­lui trecut, dar şi de evenimente ne­recurente cum ar fi schimbările meto­do­logice de provizionare a ris­cu­lui de credit, provizioane făcute de ban­că pen­tru litigii şi reglementări, dar şi provi­zio­narea participaţiei în sub­si­diara Aedi­fi­cium Banca pentru Locu­inţe, potrivit informaţiilor transmise de bancă.

În 2019, acţionarii Raiffeisen Bank România au decis să acorde acţio­narilor dividende de 444 mil. lei, reprezentând jumătate din profitul net de 881,09 mil. lei din 2018, diferenţa urmând să fie inclusă în rezultatul reportat. Grupul austriac Raiffeisen este principalul beneficiar al dividen­de­lor plătite de subsidiara din România, în condiţiile în care con­trolează peste 99% din bancă.

Raiffeisen Bank are pe ordinea de zi a AGA aprobarea unui buget de investiţii de 176,3 mil. lei pentru 2020, în scădere cu circa 23,7% faţă de nivelul investiţiilor realizate efectiv în 2019. În 2019, Raiffeisen a făcut investiţii de 231,1 mil. lei.

Investiţiile băncii ar urma să se axe­ze în special pe digitalizarea serviciilor oferite clienţilor prin platformele online şi smartmobile, precum şi pe dezvoltarea infra­structurii interne de IT. Cea mai mare parte a investiţiilor din 2020, respectiv 97,5 mil. lei, ar urma să fie direcţionată pentru infrastructură şi administrarea afacerii. De asemenea, o sumă de 55,2 mil. lei va fi direcţionată pentru dez­voltarea businessului şi clienţi.

Schimbări în Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank

Acţionarii Raiffeisen Bank România trebuie să voteze la sfârşitul lunii aprilie şi anumite modificări ale structurii Consiliului de Supraveghere al băncii.

Astfel acţionarii băncii româneşti cu capital austriac trebuie să aprobe demisia lui Martin Gruell din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere începând cu 16 martie 2020. În primăvara anului 2019, acţionarii Raiffeisen votaseră pentru acordarea unui nou mandat de patru ani pentru austriacul Martin Gruell în funcţia de membru în consiliul de supraveghere. El a făcut parte şi anterior din boardul Raiffeisen România, dar a ocupat şi poziţia de chief financial officer (CFO) şi membru al comitetului director al Raiffeisen Bank International.

Acţionarii Raiffeisen trebuie să mai discute şi prelungirea mandatelor pentru Andreas Gschwenter şi Ana Maria Mihăescu, cu încă 4 ani pentru fiecare.

Suma totală care va putea să fie acordată în 2019 pentru remuneraţia membrilor Consiliului de Supraveghere al Raiffeisen Bank România, care monitorizează activitatea conducerii executive, nu va depăşi 465.000 euro, valoare brută.

În prezent, Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen este format din opt membri, dintre care doi sunt independenţi. Pe lângă Johann Strobl (care este CEO al grupului Raiffeisen Bank International) din boardul Raiffeisen Bank România mai fac parte Hannes Mosenbacher, Andrii Stepanenko, Peter Lennkh, Andreas Gschwenter, Anca Ileana Ioan, Ana Maria Mihăescu şi £ukasz Janusz Januszewski.

Din conducerea executivă a Raiffeisen Bank România fac parte Steven van Groningen, James Stewart, Mihail Ion, Vladimir Kalinov, Cristian Sporiş, Mircea Busuioceanu şi Bogdan Popa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raiffeisen,
actionari,
romania,
criza

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.