Îmbătrânirea populaţiei Chinei pune în pericol creşterea economică a ţării

Autor: Petru Mazilu Postat la 18 ianuarie 2024 21 afişări

Îmbătrânirea populaţiei Chinei ameninţă obiectivele cheie ale strategiei Beijingului pentru următorul deceniu privind stimularea consumului intern şi reducerea datoriilor. Specialiştii susţin că astfel sunt ameninţate perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei, potrivit Reuters.

Îmbătrânirea populaţiei Chinei pune în pericol creşterea economică a ţării

O rată record scăzută a natalităţii în 2023 şi un val de decese cauzate de COVID-19 au dus la apariţia celui de al doilea an consecutiv de scădere a populaţiei din China.

„Schimbarea structurii de vârstă a Chinei va încetini creşterea economică”, a stabilit Xiujian Peng, cercetător la Centrul de Studii Politice (CoPS) de la Universitatea Victoria din Melbourne.

În următorii 10 ani, aproximativ 300 de milioane de chinezi se vor pensiona. Cifra este egală cu întreaga populaţia din SUA şi specialiştii estimează că bugetele de pensii din China vor fi dezechilibrate de situaţie.

Academia Chineză de Ştiinţe, administrată de stat, prevede că sistemul de pensii va rămâne fără bani până în 2035.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
china,
îmbătrânire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.