Oamenii de afaceri din România, reuniţi în AOAR, cred că în 2026 economia locală va avea de ales între un rău sigur şi un drum greu, singurul care poate menţine stabilitatea şi evita o criză de încredere, iar marea întrebare nu este dacă vom plăti preţul ajustării, ci cum împărţim această notă de plată între stat, mediul privat şi societate.

Cum facem ca în 2026 povara să nu fie transferată din nou asupra populaţiei (în primul rând prin inflaţie) şi asupra mediului de afaceri?, se întreabă membrii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

În opinia lor, în 2026 România nu va intra în recesiune, dar nici nu va avea o creştere robustă. Economia merge înainte, dar cu frâna de mână trasă de dezechilibrele bugetare şi de povara fiscală crescută.

Din perspectiva AOAR, 2026 poate lua una dintre aceste forme:

Scenariul „echilibru superficial” (probabilitatea cea mai mare)

• PIB: creştere în jur de 1-1,5%;
• Deficit: coborâre lentă spre 6-6,5% din PIB;
• Inflaţie: încă peste nivelul confortabil pentru mediul de afaceri, dar în scădere faţă de 2024-2025;  
• Investiţii: impuls venind mai ales din fonduri europene şi din proiecte publice deja angajate;
• Mediul privat: prudenţă la investiţii, focus pe eficienţă şi restructurare, nu pe expansiune.

Acest scenariu presupune absenţa unei noi crize politice auto-provocate şi menţinerea unui dialog minim funcţional cu mediul de afaceri. Orice derapaj politic major (căderea Guvernului, blocaje parlamentare prelungite) ar putea să împingă economia sub aceste proiecţii.

Scenariul pozitiv: „drumul greu, dar corect”

Premise sunt:

• Guvernul începe, în sfârşit, să ajusteze cheltuielile:
  • restructurarea aparatului bugetar,
  • audit real al programelor de cheltuieli,
  • prioritizarea investiţiilor cu impact economic.
• Există un calendar clar de simplificare a fiscalităţii, inclusiv eliminarea sau reformarea impozitului minim pe cifra de afaceri.  
• Legislaţia fiscală devine mai previzibilă, cu modificări anunţate şi discutate din timp.
• Cursul de schimb se majorează în paşi mici în funcţie de evoluţia balanţei comerciale. 

Iar rezultatul:

• încredere mai mare din partea mediului de afaceri,
• investiţii private în revigorare,
• creştere economică peste 1,5-2% încă din 2026, pornind de la un mix mai sănătos între consum, investiţii şi exporturi
•  

​Scenariul negativ: „oboseala fiscală”

Dacă ajustarea continuă în aceeaşi logică ca în 2025 – încă taxe, încă improvizaţii, încă amânarea reformei statului, riscăm:

• creşterea economiei sub nivelul de 1% sau stagnare reală;
• migrarea unei părţi mai mari din economie în zona gri sau neagră;
• amânarea investiţiilor şi relocări de activitate către jurisdicţii mai previzibile;
• tensionarea relaţiei cu partenerii europeni din cauza întârzierii corecţiei deficitului.

Din perspectiva Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, 2026 va fi un an de test al maturităţii politice şi administrative:

1. Consolidarea fiscală nu poate rămâne doar pe umerii celor care produc. Ajustarea trebuie să includă statul însuşi: reducerea risipei, restructurarea aparatului public, prioritizarea investiţiilor.
2. Creşterea veniturilor bugetare să se bazele pe măsuri (inclusiv legislative) care să reducă uriaşele GAP-uri la TVA (30% din TVA colectabil), impozit pe profit (35%) şi munca la negru.
3. Predictibilitatea trebuie să redevină principala monedă de încredere. Fără reguli stabile şi consultare reală, investiţiile se vor tempera, indiferent de cât de atractive sunt fondurile europene.
4. Dialogul real cu mediul de afaceri este parte a soluţiei, nu un exerciţiu de imagine. Politicile fiscale şi bugetare trebuie construite împreună cu cei care le suportă efectele directe – antreprenori, investitori, angajatori.

”În 2026 vom continua să avem de ales între un rău sigur şi un drum greu. Mediul de afaceri românesc îşi asumă susţinerea drumului greu – reformă, disciplină, eficienţă – cu o singură condiţie: nota de plată să fie împărţită corect între cei care produc şi cei care cheltuie.”, se arată în mesajul oamenilor de afaceri. 

2025 a fost anul în care corecţia bugetară s-a făcut simplu şi brutal:

• mai multe taxe,
• mai multă presiune pe mediul privat,
• reguli schimbate din mers.

Reforma statului a fost din nou împinsă în viitor. Risipa a rămas, în bună măsură, tolerată, iar ineficienţa administrativă aproape intactă. Asta nu este disciplină fiscală, ci doar transfer de povară de la stat către cei care produc valoare.

Câteva repere sunt:

• Deficitul bugetar a rămas cel mai mare din UE: 9,3% din PIB în 2024, cu obiectiv de 8,4% în 2025, după pachete succesive de creşteri de taxe.  
• Fără ajustări, deficitul ar fi rămas aproape de 9% şi în 2025, ceea ce ar fi dus datoria publică pe o traiectorie evident nesustenabilă.  
• Pachetul de consolidare pentru 2025-2026 a inclus creşterea TVA cu 2 puncte procentuale, accize mai mari şi îngheţarea salariilor şi pensiilor din sectorul public până în 2026.  

Pe scurt: am taxat mai mult pe cei care produc, dar am evitat să reformăm serios modul în care cheltuie statul.

Previziunile internaţionale pentru 2026 indică o creştere economică modestă, dar pozitivă:

• Comisia Europeană: Ă1,1% creştere reală a PIB în 2026 (după doar Ă0,7% în 2025), într-un context de consolidare fiscală care apasă pe consumul public şi privat.  
• FMI: Ă1,4% în 2026, cu investiţiile finanţate din programele europene (NextGenerationEU/RRP) compensând parţial frânarea consumului.  
• OECD: confirmă acelaşi tablou – creştere modestă în 2025-2026, bazată pe investiţii şi exporturi, nu pe consum intern.  

În acelaşi timp, deficitul bugetar este estimat să scadă doar către 6,2-6,3% din PIB în 2026 – încă mult peste pragul de 3% şi peste ţintele convenite cu partenerii europeni.  

Potrivit AOAR, mesajul cifrelor este clar: în 2026 nu vom fi în recesiune, dar nici nu vom avea o creştere robustă. Economia merge înainte, dar cu frâna de mână trasă de dezechilibrele bugetare şi de povara fiscală crescută.

Conflictul de fond: cine se ajustează – cei care produc sau cei care cheltuie?

Dacă nu ajustăm bugetul, intrăm în criză fiscală. Dacă îl ajustăm doar prin taxe, suportabilitatea socială şi competitivitatea firmelor devin necunoscute. Alegerea reală nu este între a ajusta sau a nu ajusta, ci între:

• un rău sigur – perpetuarea unui deficit ridicat, dublat de creşteri succesive de taxe pe muncă şi capital, care erodează baza productivă;
• un drum greu – reforma statului, reducerea risipei şi reaşezarea cheltuielilor, care implică şi costuri politice, şi curaj.

Colectarea taxelor este doar o parte dintr-un proces mai amplu de echilibrare între:

1. nevoile bugetare reale ale statului (apărare, infrastructură, educaţie, sănătate);
2. posibilităţile economice reale ale societăţii, în special ale mediului privat.

În 2025, ajustarea s-a făcut aproape exclusiv pe seama celor care produc: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), taxele crescute pe muncă şi capital, impredictibilitate fiscală. Organizaţiile mediului de afaceri au semnalat deja impactul negativ al IMCA asupra investiţiilor şi competitivităţii şi au cerut insistent eliminarea acestei taxe.  

Întrebarea-cheie pentru 2026 este incomodă, dar esenţială: cât timp mai poate creşte o economie în care doar cei care produc sunt „ajustaţi”, iar cei care cheltuie rămân, în mare măsură, protejaţi?

În 2025, mişcările geopolitice nu au produs şocuri dramatice pentru economia românească – contextul regional a fost dificil, dar gestionabil. În 2026, însă:

• o eventuală escaladare a tensiunilor din vecinătatea estică,
• volatilitatea preţurilor la energie,
• reconfigurarea lanţurilor de aprovizionare din UE pot adăuga presiuni suplimentare pe un buget deja tensionat şi pe competitivitatea firmelor româneşti.

În acelaşi timp, stabilitatea la nivelul UE şi politica monetară mai previzibilă a BCE creează un fundal macro relativ favorabil pentru investiţii, inclusiv în România.