Hoţii de lemn „s-au servit” din pădurile statului cu lemn în valoare de 1,5 mil. euro în primele şase luni din 2018. Lemnul furat ar fi putut încălzi 3.000 de locuinţe

Postat la 02 august 2018 98 afişări  

În primul semestru din 2018, hoţii de lemne au tăiat ilegal 15.623 de metri cubi de lemn, cu aproape 20% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Romsilva, instituţia care administrează jumătate din pădurile României.

Hoţii de lemn „s-au servit” din pădurile statului cu lemn în valoare de 1,5 mil. euro în primele şase luni din 2018. Lemnul furat ar fi putut încălzi 3.000 de locuinţe
Hoţii de lemn „s-au servit” din pădurile statului cu lemn în...
Cei peste 15.600 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal în primele şase luni din 2018 ar fi putut încălzi circa 2.500-3.000 de gospodării pe parcursul unui an, potrivit calculelor ZF, care au luat în considerare un consum mediu de 5-6 metri cubi de lemn de foc pe an, per gospodărie.
 
 „În total, în primele şase luni, au fost constatate 813 infracţiuni silvice, din acestea fiind soluţionate până în prezent 15. Totodată, au fost constatate 6.118 de contravenţii silvice, valoarea totală a amenzilor fiind de 12,9 mil. lei (2,7 mil. euro), fiind confiscaţi şi 8.166 de metri cubi de lemn”, spun reprezentanţii Romsilva.
 
Valoarea totală a pagubelor provenite din tăieri ilegale şi păşunat abuziv se ridică la aproape 7 mil. lei (1,5 mil. euro), potrivit Romsilva.
 
În primele şase luni ale anului, 20 de angajaţi ai Romsilva au fost agresaţi de hoţii de lemne, 8 având nevoie de îngrijiri medicale, potrivit sursei citate.
 
„Îngrijorător este faptul că pentru prima oară s-au înregistrat cazuri în care grupuri infracţionale au acţionat premeditat împotriva personalului silvic, în judeţul Caraş – Severin trei angajaţi ai Romsilva fiind agresaţi şi apoi ameninţaţi de un grup specializat în furturi de material lemnos din zona Anina. În judeţul Suceava o proprietate a unui pădurar a fost incendiată de presupuşi infractori, ambele cazurile fiind cercetate în prezent de organele de cercetare penală”, spun reprezentanţii instituţiei.
 
Cititi mai multe pe www.zf.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
lemn,
hoti,
paduri,
incalzire,
valoare,
furt,
locuinte,
romsilva,
ilegal
ZF.ro
BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv
BLACK FRIDAY 2018: Ora la care va începe Black Friday la eMag. DEZVĂLUIRI în premieră de la şeful eMag
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!” Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!”
Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp
Una dintre cele mai STRĂLUCITE minţi ale României. La numai 4 ani îi uluia pe toţi cu capacitatea lui. La 5 ani era deja un GENIU MONDIAL
Go4it.ro
Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer” Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer”
Un IPHONE X a explodat. MOTIVUL pentru care s-a întâmplat acest lucru le dă de gândit celor de la APPLE
Telefonul SAMSUNG care va schimba regulile jocului! Cu asemenea capabilităţi, s-ar putea să renunţăm la laptop-uri
Csid.ro
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii) Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.