Holzindustrie Schweighofer ameninţă că s-ar putea retrage din România, din cauza Codului Silvic

Postat la 15 mai 2015 118 afişări

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a avertizat vineri că s-ar putea retrage din România, din cauza noului Cod Silvic, al cărui impact nu poate fi prevăzut, decizie care ar pune în pericol 3.000 de locuri de muncă, potrivit agenţiei APA.

Holzindustrie Schweighofer ameninţă că s-ar putea retrage din România, din cauza Codului Silvic

"Impactul legii nu poate fi prevăzut. Unele centre de producţie ar putea fi închise", a declarat vineri un purtător de cuvânt al companiei.

Holzindustrie Schweighofer are în prezent 2.670 de angajaţi în România, iar numărul acesta ar fi urmat să ajungă în acest an la peste 3.000.

În toamna anului 2014, compania a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care ameninţa că ar putea avea loc concedieri în masă.

Purtătorul de cuvânt al Schweighofer a subliniat că scrisoarea a fost făcută publică din cauza naturii competitive a Codului Silvic.

Un articol din proiectul de lege prevede că o companie poate procesa doar 30% dintr-un tip de lemn. Schweighofer prelucrează în prezent 27%, dar intenţionează să deschidă un nou centru de producţie.

Potrivit Schweighofer, discuţiile din România sunt exagerate, fiind declanşate de un film realizat pe ascuns, care ar trebui să dovedească faptul că ar fi cumpărat lemn tăiat ilegal. Holzindustrie Schweighofer respinge acuzaţiile.

În data de 10 mai, directorul companiei, Gerald Schweighofer, a trimis o scrisoare deschisă CSAT-ului în care avertizează că "o implementare a acestui articol ne-ar putea obliga să concediem angajaţi". În scrisoarea către premierul Ponta, grupul austriac avertiza că ar putea concedia toţi angajaţii.

Într-un comunicat de presă de joi, Holzindustrie Schweighofer a susţinut că nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale şi a salutat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a discuta în CSAT problema exploatărilor de lemn, precizând că va pune la dispoziţia acestuia informaţiile necesare.

Compania austriacă afirmă că susţine orice măsură eficientă împotriva tăierilor ilegale de lemn şi care asigură un sistem de exploatare sustenabilă a resursei forestiere în România.

Totodată, compania susţine că, în scopul derulării unei dialog transparent, Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare deschisă adresată fiecăruia dintre membrii CSAT, pentru a le aduce la cunoştinţă obiecţiile firmei privind proiectul de lege de modificare a Codului Silvic.

"În forma sa iniţială, aprobată de Parlamentul României, proiectul de lege de modificare a Codului Silvic ar putea duce la încălcarea mai multor acorduri comerciale şi de investiţii internaţionale, precum şi a legislaţiei europene în domeniul concurenţei", se mai arată în comunicat.

Totodată, se precizează că în scrisoarea deschisă se explică faptul că o abordare a problemei tăierilor ilegale care nu include toate părţile implicate, o limitare unilaterală a pieţei forestiere susţinută de un grup de interese, ar putea avea ca efect dispariţia a mii de locuri de muncă din România şi ar putea pune în pericol investiţii viitoare ale Holzindustrie Schweighofer, dar şi ale altor investitori potenţiali şi că, mai mult, o legislaţie care încalcă legi şi acorduri internaţionale ar putea decredibiliza România ca mediu competitiv pentru investitori din lumea întreagă.

"Holzindustrie Schweighofer nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale. În acelaşi timp însă, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să-şi apere dreptul său de participant la viaţa economică a ţării şi pe acela al partenerilor, angajaţilor săi şi al familiilor acestora", mai susţine compania.

În cazul în care Guvernul României şi, în special, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării nu vor considera oportun să convingă sau nu vor convinge Parlamentul de necesitatea excluderii din noua legislaţie a prevederilor care încalcă tratate internaţionale şi legea europeană în domeniul concurenţei, orice investitor străin din domeniul forestier nu va avea altă soluţie decât aceea de a se adresa justiţiei, precizează Holzindustrie Schweighofer.

"Dacă este solicitată, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să pună la dispoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării informaţii suplimentare în scopul sprijinirii acestuia în procesul de luare a unor decizii", se mai arată în finalul comunicatului.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.

Joi dimineaţă, Klaus Iohannis a cerut directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia Victor Ponta despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său cu procesatori de lemn, după ce premierul a spus, într-o emisiune televizată, că "lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis".

Premierul a mai afirmat că "are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa CSAT în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie".

Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul Victor Ponta a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.

La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: "Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer?".

El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.

Şeful statului a arătat că declaraţiile sunt foarte grave şi că, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, Victor Ponta trebuie să răspundă.

Joi, înaintea plecării la Milano, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

Miercuri seară, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.

Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis "planează o suspiciune" că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/holzindustrie-schweighofer-ameninta-ca-s-ar-putea-retrage-din-romania-din-cauza-codului-silvic-14272080
14272080
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.