Hidroelectrica începe vineri golirea controlată a lacului de acumulare Vidraru, parte a proiectului de 188 milioane de euro de retehnologizare a barajului
Hidroelectrica începe prima etapă a procesului de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, de la 01 august, cu un termen estimat de finalizare pe 28 februarie 2026, parte a proiectului de retehnologicare a barajului.
Contractul, în valoare de 188,38 milioane euro fără TVA, a fost semnat în iulie 2024 şi face parte din strategia de investiţii a Hidroelectrica.
Este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974.
Lucrarea este necesară pentru evaluarea şi modernizarea barajului şi a echipamentelor, după aproape 50 de ani de exploatare continuă.
”Golirea controlată este un prim pas tehnic spre retehnologizarea AHE Vidraru. Ce începem acum la Vidraru va produce efecte pozitive pentru următorii 40 de ani. Este practic o nouă viaţă pentru capacităţile noastre de producţie. Lucrăm cu tehnologie modernă, eliminăm restricţiile actuale şi producem energie mai multă, cu un rol strategic de echilibrare în întreg sistemul”, a explicat CEO-ul Hidroelectrica, Kàroly Borbèly.
Golirea controlată a lacului se va face prin turbinare şi apoi prin evacuare prin uvrajele barajului şi se va desfăşura în mai multe etape succesive în perioada 1 august 2025 – 28 februarie 2026.
În fazele finale ale procesului, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeş, cu valori cuprinse între 20 şi 47 mc/s.
Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcţiune pe data de 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de apă de 324 de metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane metri cubi reprezintă volumul util.
Hidroelectrica operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW şi deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













