Henkel aşteaptă o creştere de peste 5% în anul fiscal 2011; în trimestrul trei depăşeşte 4 mld. de euro la nivel global

Autor: Ioana Mihai Postat la 10 noiembrie 2011 4 afişări

“În ciuda contextului dificil, am performat, din nou, peste nivelul pieţelor relevante în ceea ce priveşte creşterea organică a vânzărilor,” declară CEO-ul Henkel, Kasper Rorsted. “Toate diviziile au contribuit la această performanţă, iar regiunile în creştere au avut rezultate remarcabile, ceea ce a contribuit la sporirea aportului acestora la vânzările totale ale grupului, de 43 procente. în ciuda creşterii preţurilor la materii prime, am reuşit să sporim profitabilitatea tuturor diviziilor.”

Pentru întregul an fiscal 2011, Rorsted comentează: "Contextul economic rămâne în continuare dificil. Pe lângă competiţia acerbă şi creşterea preţurilor la materii prime, criza datoriilor din zona euro aduce şi mai multă incertitudine pe pieţe. în acest context, vom continua să ne adaptăm structurile pentru a raspunde rapid şi flexibil la schimbările de pe pieţe şi pentru a ţine costurile sub control." Henkel şi-a îmbunătăţit previziunile pentru întregul an fiscal 2011: "Acum aşteptăm creşteri pentru întregul an fiscal între 5 şi 6 procente," adaugă Rorsted.

Vânzările Henkel în trimestrul trei 2011 au crescut până la 4.028 milioane euro, o creştere de 1,7 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut în Europa de Vest, vânzările au crescut cu 3,8 procente la 1.422 milioane euro. Principalul motor de dezvoltare au fost vânzările în creştere din Germania. Vânzările în regiunea Europa de Est au fost şi mai mari, crescând cu 4,2 procente până la 775 milioane euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Henkel,
creştere
/actualitate/henkel-asteapta-o-crestere-de-peste-5-in-anul-fiscal-2011-in-trimestrul-trei-depaseste-4-mld-de-euro-la-nivel-global-8958695
8958695
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.