Grupuri ruse au încercat să influenţeze rezultatul scrutinului legislativ din Marea Britanie

Autor: Mihai Draghici Postat la 16 iulie 2020 48 afişări

Grupuri ruse au încercat să influenţeze rezultatul scrutinului legislativ din Marea Britanie

Grupuri ruse au încercat să influenţeze rezultatul scrutinului parlamentar britanic desfăşurat la sfârşitul anului 2019 prin promovarea unor documente obţinute ilegal despre un potenţial acord comercial al Marii Britanii cu SUA, anunţă Guvernul de la Londra, potrivit Sky News.

"În urma unei ample analize, Guvernul a concluzionat că este aproape sigur că entităţi ruse au încercat să interfereze asupra scrutinului parlamentar din 2019 prin amplificarea în mediul online a difuzării unor documente guvernamentale obţinute ilegal", afirmă ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, într-un raport transmis Parlamentului britanic.

"Documente guvernamentale sensibile referitoare la Acordul de liber-schimb Marea Britanie-SUA au fost obţinute ilegal înaintea scrutinului parlamentar din 2019 şi difuzate online pe platforma Reddit. (...) Chiar dacă nu există dovezi referitoare la o campanie rusă de amploare împotriva scrutinului parlamentar, orice tentativă de interferare asupra proceselor noastre democratice este total inacceptabilă. Prioritatea noastră absolută este şi va fi întotdeauna să protejăm democraţia şi alegerile", a subliniat Dominic Raab.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.