Groenlanda, între NATO şi ambiţiile SUA: Copenhaga mobilizează semnificativ forţe militare în Arctica, în timp ce Trump declară inacceptabil orice scenariu fără control american
Danemarca a anunţat miercuri o consolidare semnificativă a prezenţei sale militare în şi în jurul Groenlandei, în cadrul unor exerciţii NATO extinse, într-un moment în care preşedintele american Donald Trump îşi intensifică discursul privind preluarea controlului asupra insulei arctice, considerată strategic vitală pentru securitatea naţională a Statelor Unite.
Ministerul danez al Apărării a precizat că aeronave militare, nave de război şi trupe terestre vor fi desfăşurate în Groenlanda, inclusiv cu participarea unor aliaţi NATO. Forţele vor avea misiunea de a proteja infrastructura critică, de a sprijini autorităţile locale şi de a pregăti terenul pentru o prezenţă aliată suplimentară.
Oficialii de la Copenhaga au subliniat că exerciţiile vizează extinderea amprentei NATO în Arctica şi adaptarea trupelor la condiţiile extreme ale regiunii.
Decizia vine în contextul în care Danemarca a consolidat deja prezenţa militară în zonă în vara anului trecut, cu sprijin din partea Germaniei, Franţei, Suediei şi Norvegiei, semnalând o preocupare crescândă a Europei de Nord faţă de securitatea Arcticii, o regiune din ce în ce mai disputată pe fondul schimbărilor climatice, accesului la resurse naturale şi al competiţiei dintre marile puteri.
Mişcarea are loc pe fondul escaladării retoricii lui Donald Trump, care a reluat în ultimele săptămâni ideea ca Statele Unite să preia controlul asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitate daneză.
Preşedintele american a scris miercuri pe platforma Truth Social că „orice variantă mai mică” decât controlul SUA asupra Groenlandei este „inacceptabilă”, susţinând că „NATO devine mult mai formidabil şi mai eficient cu Groenlanda în mâinile Statelor Unite”.
Autorităţile daneze au respins ferm aceste afirmaţii, poziţie susţinută şi de alţi aliaţi NATO. De asemenea, premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat marţi că populaţia ar alege Danemarca în detrimentul Statelor Unite, dacă ar fi pusă în faţa unei astfel de opţiuni.
Replica lui Trump nu a întârziat. Întrebat de presă, preşedintele american a minimalizat declaraţiile liderului groenlandez: „Este problema lor. Nu sunt de acord cu ei. Nu ştiu cine este. Nu ştiu nimic despre el, dar asta va fi o mare problemă pentru el”, a spus Trump, într-un nou episod de tensiune diplomatică.
În paralel, subiectul Groenlandei urcă pe agenda politică de la Washington. Vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio urmează să se întâlnească miercuri, la Casa Albă, cu ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen şi cu omologul său groenlandez, Vivian Motzfeldt.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












