Grecia va primi 12 mld. euro de la UE si FMI la inceputul lui iulie. Bancile elene, retrogradate de Moody's

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 03 iunie 2011 19 afişări

Negocierile de patru saptamani intre autoritatile de la Atena si reprezentantii UE, ai FMI si ai Bancii Centrale Europene s-au finalizat cu succes, iar transa urmatoare din creditul de 110 miliarde de euro aprobat in mai 2010 de aceste institutii va fi acordata la inceputul lunii iulie.

"Pe ansamblu, Grecia a realizat progrese semnificative, in special in zona consolidarii fiscale, in primul an al programului de ajustare", se arata in comunicatul misiunii comune a "troicii" UE-FMI-BCE, citat de Wall Street Journal. In acelasi timp, misiunea cere Greciei sa accelereze masurile de reducere a deficitului bugetar si de reluare a cresterii economice.

Premierul grec Giorgios Papandreou a promis ca guvernul va infiinta o agentie "administrata independent" care sa coordoneze vanzarea accelerata si transparenta a activelor statului, in cadrul programului de privatizare de 50 de miliarde de euro pe cinci ani, convenit cu UE-FMI-BCE. Agentia va functiona dupa principiul Treuhand, agentia de privatizare care a vandut activele fostei Germanii de Est, scrie Reuters.

De asemenea, planul suplimentar de austeritate convenit cu cele trei institutii va fi prezentat parlamentului elen in urmatoarele zile. Atena a anuntat deja taieri noi de cheltuieli si cresteri de impozite in valoare de 6,4 miliarde de euro si urmeaza sa anunte inca un set de masuri destinate sa reduca deficitul bugetar de la 10,5% din PIB in acest an la mai putin de 1% in 2015. Masurile cele noi, in valoare de 22 de miliarde de euro, se refera la reforma sistemului de asistenta sociala, combaterea evaziunii fiscale, alte taieri de salarii si concedieri in sectorul public si limitarea posibilitatii de optimizari fiscale si scurgere a profiturilor in paradisuri fiscale.

Jean-Claude Juncker, seful Eurogrupului (compus din ministrii de finante ai eurozonei), a declarat ca guvernele din zona euro "vor incerca sa-i convinga pe creditorii privati ai Greciei sa contribuie la mentinerea finantarii tarii". Conform unor diplomati germani citati de publicatia elena Capital, Grecia ar urma sa primeasca un credit suplimentar de 30-35 miliarde de euro de la UE si FM, iar investitorii privati vor "rostogoli" obligatiuni grecesti care vor ajunge la scadenta in 2012-2014.

"Grecia nu va iesi din zona euro. Nu va fi nicio intrare in incapacitate de plata si tara va fi in masura sa-si onoreze obligatiile de plata", a insistat Juncker. Transa de credit care soseste in iulie inseamna 12 miliarde de euro, din care FMI furnizeaza 3,3 miliarde.

CARE E SITUATIA BANCILOR ELENE

Vestea ca finantarea externa continua ofera o gura de aer binevenita pentru bancile elene, confruntate cu cresterea necesarului de lichiditati, in urma retrogradarilor succesive de rating suveran al Greciei de catre Fitch si Moody's si a comentariilor tot mai frecvente ca datoria statului elen va fi mai devreme sau mai tarziu restructurata, avand in vedere cuantumul urias al acesteia, de 340 de miliarde de euro, si estimarea Comisiei Europene ca in 2011 datoria va ajunge aproape de 160% din PIB.

Agentia de rating Moody's a anuntat vineri inrautatirea calificativelor pentru opt banci elene, dintre care sapte au afaceri si in Romania. Miercuri, Moody's inrautatise ratingul pentru datoria suverana, de la B1 la Caa1, la acelasi nivel cu al Cubei, apreciind ca probabilitatea ca Grecia sa declare incapacitate de plata a crescut la 50%.

Decizia de vineri a fost explicata de Moody's prin scenariul ca o restructurare a datoriei Greciei ar afecta direct bancile, prin reducerea valorii portofoliilor lor de obligatiuni guvernamentale elene, ceea ce "le-ar afecta sever capitalizarea", avand in vedere ca ponderea acestor obligatiuni este intre 50% si 330% din capitalul de rang 1 al bancilor. Moody's afirma ca bancile elene, in aceeasi situatie a restructurarii datoriei suverane, ar fi expuse unei "eroziuni potentiale a surselor lor de finantare", din cauza "potentialei accelerari a retragerilor de depozite" si a "incertitudinilor privind accesul in continuare la lichiditatea furnizata de Banca Centrala Europeana".

In acelasi timp, agentia ia in calcul, ca factori pozitivi, potentialul de sprijin din partea CE, a FMI si a Bancii Centrale Europene, care ar acorda sustinere bancilor elene in situatia unei restructurari a datoriei. "Autoritatile europene au interesul sa incerce sa evite impactul extrem de destabilizator al unei intrari in incapacitate de plata a bancilor asupra economiei elene si asupra pietelor europene de capital", afirma Moody's. La aceasta s-ar adauga impactul asupra Bancii Centrale Europene, care este cel mai mare creditor al sistemului bancar elen, cu 20% din pasivele acestuia. Pe de alta parte, autoritatile europene vor sa evite efectul de precedent pe care sustinerea sistemului bancar dintr-o tara l-ar avea in raport cu "alte state slabe ale zonei euro", noteaza agentia.

Ratingurile bancilor elene pentru pentru depozite si datorii cu prioritate la plata (toate sunt prezente in Romania, cu exceptia Attica Bank) au fost modificate astfel:

National Bank of Greece (NBG): de la Ba3 la B3

Active la finele lui martie 2011: 117,8 mld. euro

EFG Eurobank Ergasias: de la Ba3 la B3

Active la finele lui martie 2011: 80,5 mld. euro

Alpha Bank: de la Ba3 la B3

Active la finele lui martie 2011: 64 mld. euro

Piraeus Bank: de la Ba3 la B3

Active la finele lui martie 2011: 56,6 mld. euro

Agricultural Bank of Greece (ATE Bank): de la B1 la B3

Active la finele lui martie 2011: 28,9 mld. euro

Attica Bank: de la B1 la B3

Active la finele lui martie 2011: 28,9 mld. euro

Emporiki Bank of Greece: de la Baa3 la B1

Active la finele lui martie 2011: 27,8 mld. euro

General Bank of Greece (Geniki): de la Baa3 la B1

Active la finele lui martie 2011: 4 mld. euro

Toate calificativele au perspectiva negativa. Calificativele pentru soliditate financiara au fost si ele schimbate de la D sau E+ la E, reflectand ratingul acordat Greciei.

Intr-un interviu pentru Bloomberg, seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat insa ca el nu vede niciun semn ca actuala criza a datoriilor din zona euro s-ar putea repercuta asupra Romaniei prin intermediul bancilor din aceste tari.

"Subsidiarele locale ale bancilor grecesti sunt lichide si bine capitalizate", a spus Franks.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/grecia-va-primi-12-mld-euro-de-la-ue-si-fmi-la-inceputul-lui-iulie-bancile-elene-retrogradate-de-moody-s-8311825
8311825
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.