Gestul unui bărbat a revoltat Australia şi l-a adus în sala de judecată. Richard Pusey a filmat şi batjocorit patru ofiţeri de poliţie, care au murit în faţa lui, în urma unui accident.

Postat la 28 aprilie 2021 86 afişări

Gestul unui bărbat a revoltat Australia şi l-a adus în sala de judecată. Richard Pusey a filmat şi batjocorit patru ofiţeri de poliţie, care au murit în faţa lui, în urma unui accident.

„Cel mai detestat om din Australia”. Gestul lui Richard Pusey, după ce poliţiştii care l-au tras pe dreapta au murit chiar sub ochii săi.

Oamenii legii îl opriseră pe australian pe autostrada din Melbourne cu puţin timp înainte de tragedie. Australianul de 42 de ani a fost amendat şi pedepsit cu 10 luni de închisoare.

Un australian de 42 de ani a fost aspru judecat, mai întâi de concetăţeni, apoi chiar în instanţă, unde faptele sale au fost descrise drept „fără inimă, crude şi ruşinoase”.

Anul trecut, brokerul se afla la volanul maşinii personale, pe o autostradă din Melbourne, când a fost tras pe dreapta de patru ofiţeri de poliţie. Deşi în primă fază pare o situaţie neplăcută pentru şofer, lucrurile s-au schimbat la 180 de grade după ce, în timpul procedurilor legale, cei patru poliţişti au fost loviţi de un camion care derapase de pe banda sa.

Lynette Taylor, Kevin King, Glen Humphris şi Josh Prestney au murit la faţa locului. Între timp, Pusey, care se afla la câţiva metri de poliţişti în momentul accidentului, şi-a scos telefonul şi a început să filmeze mai multe videoclipuri, dintre care unele au rulat mai bine de trei minute.

Mai mult, bărbatul l-a batjocorit pe ofiţerul Taylor, filmându-i trupul prins sub roţile camionului. Experţii au spus că, cel mai probabil, poliţistul era încă în viaţă.

„Ia te uită! Minunat, absolut minunat", a spus Pusey, potrivit înregistrărilor camerei corporale din dotarea ofiţerilor decedaţi. „Tot ce îmi doream era să mă duc acasă şi să iau nişte sushi”, a adăugat el, înainte de a folosi cuvinte dure la adresa celor patru poliţişti. Pusey i-a învinuit pentru daunele suferite de maşina sa Porsche, în urma coliziunii cu autocamionul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
decese,
australia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.