George Simion atacă la CCR legea bugetului de stat

Autor: Diana Nunut Postat la 20 martie 2026 12 afişări

Liderul AUR, George Simion, a reacţionat vineri, după ce Legea bugetului de stat a trecut, după dezbateri prelungite, de Parlament. Acesta a anunţat că formaţiunea sa va contesta legea la Curtea Constituţională.

George Simion atacă la CCR legea bugetului de stat

Liderul AUR, George Simion, a criticat dur coaliţia de guvernare după ce vineri a fost adoptată legea bugetului de stat pe 2026, acuzând lipsa de responsabilitate fiscală şi ignorarea problemelor sociale majore.

Simion a afirmat că noul buget afectează direct familiile şi mamele din România, invocând posibila reducere a concediului maternal.

„Vorbim de mame, vorbim de viitoarele mame, vorbim de familiile care se gândesc dacă să facă un copil sau nu. Şi astăzi sunt sub sceptrul îndoielii. Se va restrânge concediul maternal de la doi ani la un an”, a afirmat Simion, după ce legea bugetului de stat a fost votată de Parlament.

Acesta a acuzat unul dintre partidele din coaliţie că nu şi-a respectat angajamentele bugetare şi a criticat modul în care statul gestionează sprijinul social.

„Avem un partid din coaliţie care a refuzat să livreze ceea ce a promis în acest buget, să nu mai impute CASS mamelor. Este ruşinos felul în care cetăţenii români sunt menţinuţi cu ajutoare date din când în când, în loc să se respecte legea. Noi am votat pentru toate amendamentele făcute la legea bugetului României”, a completat liderul AUR.

AUR va contesta legea la Curtea Constituţională

George Simion a anunţat, totodată, şi faptul că AUR va contesta legea la Curtea Constituţională, şi a criticat priorităţile de investiţii ale guvernului, apreciind că resursele publice sunt direcţionate greşit.

„Vom contesta această lege la Curtea Constituţională. Ne facem datoria de opoziţie, însă guvernarea nu are nicio ţintă, România nu merge niciunde. (…) Nu am văzut responsabilitate din partea arcului guvernamental şi am văzut fel de fel de chestiuni mascate sub forma investiţiilor durabile. Nu cred că de stadioane în diferite locuri în ţară aveam nevoie acum. Trebuie să protejăm oamenii vulnerabili şi trebuie să investim în nişte proiecte care să genereze prosperitate, cum ar fi producţia şi stocarea energiei”, a completat George Simion.

În final, liderul AUR a reiterat că partidul său va susţine toate demersurile parlamentare împotriva Guvernului.

Parlamentul a aprobat, vineri, bugetul de stat, după zile de dezbateri în comisii şi în coaliţie. Documentul stabileşte principalele alocări financiare pentru anul în curs, inclusiv sumele destinate investiţiilor, sănătăţii, educaţiei şi infrastructurii.

Proiectul a fost aprobat cu 319 voturi pentru, 104 voturi împotrivă şi o abţinere, în timp ce doi parlamentari nu au votat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ccr,
aur,
buget
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.