Fritz: Vila de pe Loga 52 se întoarce în patrimoniul oraşului. Va fi transformată în grădiniţă
Primarul USR al Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că o vilă situată pe strada Loga nr. 52 a fost evacuată, marţi, cu sprijinul forţelor de ordine, după ce ar fi fost ocupată ilegal timp de mai multe decenii.
Potrivit acestuia, imobilul revine în patrimoniul oraşului, după un proces îndelungat care a inclus litigii şi blocaje în instanţă, în ciuda faptului că Primăria ar fi redobândit clădirea în acte în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate.
„Vila de pe Loga 52 e una dintre casele cu poveste încâlcită şi dubioasă din centru Timişoarei ajunsă după anii 90 în mâinile celor care au luat ilegal multe din imobilele istorice şi le-au mutilat. Noi vom face aici grădiniţă”, a declarat Fritz.
Edilul a mai precizat că decizia evacuării vine în urma refuzului persoanelor care ocupau imobilul de a părăsi clădirea, în pofida demersurilor legale.
„E un act de dreptate şi de însănătoşire a noastră, ca o comunitate care vede că legea e lege pentru toţi. Vă promit că indiferent de cât de lung e drumul pentru dreptate nu o să mă dau bătut niciodată atunci când e vorba de Timişoara”, a mai spus primarul.
Conform acestuia, clădirea urmează să fie transformată în grădiniţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













