Fondul suveran al Norvegiei a dat lovitura pe bursă: profit record de 185 miliarde de dolari cu un randament de 9,4%, în prima jumătate a anului. Care au fost performerii din portofoliu
Fondul suveran al Norvegiei, unul dintre cei mai mari investitori din lume, a obţinut un profit record de peste 184 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului, după ce investiţiile în acţiuni au fost impulsionate de creşterea puternică a companiilor de tehnologie din Asia.
Fondul, administrat de Norges Bank Investment Management (NBIM), a înregistrat un profit de peste 1.750 de miliarde de coroane norvegiene, echivalentul a aproximativ 184,9 miliarde de dolari. Randamentul total al portofoliului a fost de 9,4%.
Fondul are în prezent active de aproximativ 2.340 de miliarde de dolari şi deţine participaţii în peste 7.000 de companii din mai mult de 50 de ţări. În total, NBIM este expus la aproximativ 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial.
„Rezultatul este determinat de randamentele bune de pe piaţa de acţiuni, în special de acţiunile companiilor de tehnologie din Asia”, a declarat Nicolai Tangen, directorul general al NBIM.
Acţiunile reprezintă peste două treimi din portofoliul fondului, în timp ce restul este investit în obligaţiuni, proprietăţi imobiliare şi infrastructură pentru energie regenerabilă.
Aproximativ 40% din portofoliu este format din acţiuni americane, iar printre cele mai mari participaţii se numără Nvidia, Apple şi Microsoft.
La 30 iunie, fondul deţinea 1,3% din Nvidia, participaţie evaluată la 61,8 miliarde de dolari, şi 1,2% din Apple, în valoare de 52,7 miliarde de dolari.
Raportul semestrial al fondului a arătat şi că NBIM deţine o participaţie de 0,05% în SpaceX, evaluată la puţin peste 1,2 miliarde de dolari. Compania spaţială a lui Elon Musk s-a listat la bursă în luna iunie, iar acţiunile au avut o evoluţie volatilă de atunci.
Investiţia în SpaceX înseamnă că fondul norvegian are participaţii importante în ambele companii listate asociate lui Elon Musk. NBIM deţine aproximativ 1% din Tesla, participaţie evaluată la circa 15,7 miliarde de dolari la sfârşitul primului semestru.
Relaţia dintre Musk şi fondul norvegian este însă una tensionată. În 2024, NBIM a votat împotriva pachetului salarial de 56 de miliarde de dolari acordat lui Musk la Tesla. Ulterior, Musk ar fi refuzat o invitaţie adresată de Nicolai Tangen la o cină privată şi la o conferinţă organizată de fond la Oslo.
În 2025, NBIM a votat din nou împotriva lui Musk, de această dată împotriva unui pachet de compensaţii pentru CEO-ul Tesla evaluat la aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.
În ceea ce priveşte SpaceX, conducerea fondului a refuzat să ofere detalii despre evoluţia participaţiei. „Deţinem 7.000 de companii, unele cresc, altele scad – în fiecare zi. Şi nu doar în fiecare zi, ci de multe ori pe zi”, a spus Tangen.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











