Florăria din hipermarket

Autor: Ioana Matei Postat la 15 martie 2020 112 afişări

Diferenţierea şi găsirea de noi nişe este esenţială pentru creştere în piaţa mereu efervescentă a vânzării de flori. Aşa au ajuns antreprenorii din spatele afacerii Floria să treacă din online în stradă, iar apoi în hipermarketuri.

Înfiinţată în urmă cu aproximativ un deceniu ca magazin online, în prezent Floria denumeşte un grup din care fac parte, în afară de magazinul online, şi o reţea de şapte florării stradale (dintre care cinci în Bucureşti, una în cadrul aeroportului Otopeni şi o alta în Ploieşti), o divizie pentru evenimente şi amenajări peisagistice, vânzări en gros, precum şi distribuţa de flori şi plante către hipermarketuri şi supermarketuri. Anul trecut, toate acestea au generat venituri de 30,5 milioane de lei, în creştere semnificativă faţă de valoarea de 22 milioane de lei bifată în 2018.

Motorul afacerii a fost dezvoltarea segmentului B2B (business to business) prin import şi distribuţie de plante şi flori la nivel naţional. Orientarea pe segmentul business a început în 2018, în Bucureşti. Ulterior, după consolidarea operaţiunilor din Capitală, reprezentanţii companiei spun că au decis să se extindă la nivel naţional, dat fiind că, spuneau ei într-un interviu la momentul începerii expansiunii, în 2018, dispuneau de resursele disponibile pentru a gestiona comenzi oriunde în ţară. „Evoluţia distribuţiei de plante către clienţii cu volume mari este o confirmare că ceea ce ne-am propus în urmă cu doi ani, respectiv să activăm ca broker de flori la nivel naţional pe segmentul B2B şi să devenim alternativa cu know-how la brokerii de flori din Olanda, a funcţionat şi rămâne o direcţie strategică de dezvoltare şi pentru anii următori”, a spus Adrian Ciucur, CEO al grupului Floria, odată cu comunicarea celor mai recente rezultate ale companiei. Au integrat astfel modelul brokerilor de flori şi plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale şi prin webshopuri de la florării şi florişti independenţi.

În ceea ce priveşte businessul iniţial al Floria, divizia online floria.ro, acesta a crescut anul trecut cu peste 20%, până la 7,8 milioane de lei.

Reprezentanţii Floria spun că şi-au propus să se concentreze în continuare pe dezvoltarea de noi canale de vânzare, iar în acest sens derulează mai multe proiecte pilot pentru a testa potenţialul pe anumite nişe ale pieţei de floristică. Ei spun că urmează să dezvolte mai ales proiecte în care să îmbine experienţa şi datele despre piaţa floristică şi comportamentul de consum pe diverse segmente ale pieţei. Florăriile de tip insulă din hipermarketuri, alături de un serviciu de livrare de flori la domiciliu în cutie sunt două dintre cele mai recente proiecte care îmbină istoria din online şi offline a grupului. 


CONTEXT:

Piaţa florilor este una efervescentă, cu noi jucători constant, deopotivă în mediul online, dar şi în magazinele fizice – atât cele care se concentrează pe nişe tot mai noi, cât şi pe cele tradiţionale, respectiv „chioşcul de flori de la colţ”.


DECIZIE:

Grupul Floria a decis să intre pe un segment de business puţin exploatat – distribuţia de flori în cadrul hipermarketurilor şi supermarketurilor locale prin dezvoltarea segmentului B2B.


CONSECINŢE:

Compania şi-a crescut afacerile cu 39% în 2019 faţă de anul precedent, mai cu seamă datorită acestei decizii de business, în contexul în care  distribuţia naţională de plante către hipermarketuri şi supermarketuri a avut un rulaj de patru ori mai mare faţă de anul anterior. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.