Fără un business plan, doar cu o intuiţie bună: care este povestea lui Sore şi de ce a ales drumul antreprenoriatului? Sore, pentru ZF Gen Z: Este bine în viaţă să ai şi plase de siguranţă
A pornit fără un business plan, fără consultanţi şi fără o strategie bine pusă la punct. Sorina Mihalache, cunoscută drept Sore, a intrat în lumea afacerilor în 2014, când avea doar 24 de ani şi era implicată în proiectul muzical LaLa Band. Ştia deja că trupa nu va continua la nesfârşit şi că, odată cu încheierea filmărilor pentru serialul românesc „Pariu cu viaţa”, avea să urmeze şi finalul acestui proiect.
Avea deja planuri pentru o carieră muzicală solo şi îşi dorea să rămână în zona artistică, însă, fiind o persoană pragmatică, a început să îşi construiască în paralel o direcţie profesională distinctă şi a luat decizia să îşi lanseze propriul brand de haine, Hard Coeur.
„Este bine în viaţă să ai şi plase de siguranţă, că nu se ştie exact ce va urma. La vremea aceea, mi-am zis că e responsabilitatea mea să mai găsesc un lucru care îmi place, pe lângă muzică şi actorie. Pasiunea pentru modă a fost o chestiune moştenită din familie, nu neapărat pentru a crea haine, ci pentru frumos. Mi-a păsat mereu de felul în care mă îmbrac şi mi-a plăcut să fac combinaţii interesante. Uneori chiar mi-am creat la diverse croitorii ţinute şi am ales să merg în direcţia asta”, spune Sorina Mihalache, fondatoarea Hard Coeur, pentru ZF Gen Z.
Privind acum în urmă, Sore spune că una dintre cele mai mari greşeli de la început a fost lipsa unui business plan. A pornit fără o strategie clară, fără să apeleze la specialişti şi fără să ceară sfaturi din partea unor oameni cu experienţă în domeniu.
Cu banii strânşi din concerte, investiţia iniţială în propriul business a fost de aproximativ 10.000-15.000 de euro, bani folosiţi pentru chirie, echipamente de croitorie şi angajarea primei croitorese. Producţia se făcea, la început, in-house.
„Acum, dacă aş face o paralelă şi aş da cuiva un sfat, i-aş sugera să se consulte cu un specialist pe plan de business, să citească, să înveţe. Tot ce am făcut eu mai apoi în următorii doi ani, a fost să fac şi un curs de design ca să înţeleg mai bine limbajul tehnic, ca să mă pot înţelege cu croitoresele, pentru că ulterior business-ul s-a dezvoltat şi am mai angajat persoane”, explică ea.
În prezent, businessul este gestionat de Sore şi cea mai bună prietenă a ei din copilărie, Roxana, care se ocupă de relaţia cu clienţii, comenzi şi ambalare. Producţia este acum externalizată către o fabrică din Cluj, după ce brandul a crescut şi a fost nevoie de o capacitate mai mare de producţie.

Totuşi, Sore nu s-a limitat doar la partea creativă a brandului, ci s-a implicat şi în zona tehnică. S-a ocupat singură de site şi de integrările necesare pentru dezvoltarea businessului, după ce a învăţat pe cont propriu partea de programare.
„Pe lângă partea de design, sunt pasionată de programare şi eu m-am ocupat de tot ce ţine de site şi de integrări”, a completat ea.
Printre clienţii brandului se numără, în principal, femei cu vârste între 20 şi 40 de ani, cu venituri medii spre mari, care aleg acest brand „pentru că se simt bine în pielea lor”, după cum descrie Sore. Produsele Hard Coeur pornesc de la piese de bază, uşor de purtat în orice ţinută, dar au elemente distinctive care le dau personalitate.
„De exemplu, avem seria de tricouri pe care punem accent: tricouri din bumbac organic, care au câte ceva. Fie au broderie, fie au o aplicaţie din pietre, fie au un imprimeu, un text sau ceva. Dar toate pleacă de la ceva de bază, uşor de purtat în orice ţinută”, povesteşte Sore.

În ceea ce priveşte preţurile, produsele ajung până la aproximativ 600 de lei, însă valoarea medie a unui coş de cumpărături este de circa 400 de lei, conform fondatoarei.
Totodată, comenzile produselor sunt gestionate în mare parte de prietena ei, Roxana, care le preia, le pregăteşte şi le împachetează, apoi le trimite către client. În mod normal, livrarea durează până la două zile lucrătoare.
Deşi a încercat să nu fie mereu imaginea Hard Coeur, vânzările au arătat că produsele pe care le purta ea se vindeau cel mai bine. Aşa că Sore a revenit în prim-planul comunicării, iar colecţiile au fost adaptate în funcţie de produsele preferate de public.
Numele brandului a fost ales pentru că i s-a părut că o reprezintă. „Sunt o inimă puternică”, a spus Sore, care a vrut şi o denumire diferită, cu sonoritate aparte. În timp, însă, s-a lovit de o problemă la care nu se gândise la început: oamenii nu ştiau întotdeauna cum să îi pronunţe corect numele.
Pe partea de media, Sore colaborează de mai mulţi ani cu o firmă care se ocupă de promovarea brandului pe platforme precum Meta şi Google Ads.
„Mi se pare că în punctul acesta, este aproape imposibil să fii observat dacă nu ai şi buget de media, pentru că este o cantitate de informaţie enormă. Şi atunci clar trebuie să ai un stil de comunicare deosebit sau o identitate de brand destul de bine construită ca să fii văzut de publicul căruia i te adresezi.”
Întrebată cum este să fii antreprenor într-un context economic şi social incert, Sore spune că pentru ea businessul este şi o zonă în care îşi permite să experimenteze. Veniturile din activitatea artistică şi din content îi oferă o anumită flexibilitate financiară, însă consideră că şi aceste domenii sunt, la rândul lor, forme de antreprenoriat, întrucât nu îi asigură un venit lunar fix.
„Sunt convinsă că eu fac parte din categoria mai norocoasă, pentru că, pentru mine, zona de business, zona antreprenorială, este o latură în care îmi permit să încerc, să pun pariuri şi să mă joc, pentru că am o latură mult mai stabilă pe zona de artist, de creator de conţinut şi am o relaxare financiară, pentru că pot să retrag de acolo bani ca să-mi alimentez joaca de antreprenor”, explică Sore.
În viitor, artista vede Hard Coeur mai degrabă ca pe un brand de nişă, cu colecţii capsulă şi câteva piese statement, uşor de integrat în ţinute. În schimb, spune că are mai multă încredere în dezvoltarea MUV, un brand lansat recent şi pe care îl creşte în prezent, cu o identitate clară şi un public aliniat trendurilor globale din zona de wellness şi longevitate.
„Zona asta de longevitate şi wellbeing a avut şi are parte de foarte multă atenţie şi awareness, pentru că oamenii chiar şi-au dat seama cât de important este să investeşti în tine, în corpul tău, în sănătatea ta şi abia după să te gândeşti ce rochie să-ţi cumperi şi ce bijuterii. Şi atunci mi se pare logic, doar gândindu-mă la aspectele astea, că partea de sport va avea prioritate şi întâietate în faţa unor tricouri sau a unei rochii”, a mai adăugat ea pentru ZF Gen Z.
Dacă ar fi să dea un sfat unui tânăr care vrea să îşi deschidă un business în zona de fashion, i-ar recomanda să studieze bine piaţa, să îşi identifice locul şi nivelul de preţ, dar mai ales să se gândească la ce poate aduce diferit faţă de brandurile deja existente.
„Cred că cel mai important, înainte de toate lucrurile acestea, este să-şi răspundă la întrebarea <de ce?> Eu ce am eu de spus în plus faţă de ce există deja?”, a completat ea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











