Exerciţiu al Forţelor Speciale la Capu Midia. Printre participanţi, un militar rănit în Afganistan

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 23 iunie 2015 494 afişări

Militari din cadrul Forţelor Speciale au desfăşurat, marţi, în Poligonul Capu Midia, un exerciţiu privind neutralizarea unui obiectiv controlat de inamic, printre participanţi fiind şi un militar rănit în Afganistan în urmă cu nouă ani, care a rămas fără un picior în urma accidentului.

Scenariul exerciţiului din Poligonul Capu Midia a constat în executarea unui raid asupra unui punct de comandă foarte important al adversarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru îndeplinirea acestei misiuni, un detaşament de operaţii speciale s-a apropiat de obiectiv prin rapel din elicopter. Al doilea detaşament a fost responsabil cu siguranţa şi sprijinul cu foc şi a executat apropierea de obiectiv, ascuns, înainte de executarea atacului prin procedeul de paraşutare de la mare înălţime, cu cădere liberă şi deschidere la joasă înălţime. Cea de-a treia echipă a executat apropierea de obiectiv prin imersiune, cu o noapte înainte, executând şi misiunea de recunoaştere specială. Pe timpul acţiunii la obiectiv această echipă s-a alăturat detaşamentului de atac şi captură.

Înainte de iniţierea atacatului, o echipă de lunetişti a deschis focul asupra celor care păzesc obiectivul. O echipă de geniu-distrugeri a detonat încărcăturile explozive amplasate în perimetrul exterior al obiectivului.

Avioane ale Forţelor Armate ale Statelor Unite de tipul A-10 au asigurat sprijin aerian, iar două elicoptere de transport de tipul SA-70 şi un avion de tipul CN-235 aparţinând Forţelor Armate ale Turciei au transportat militarii spre obiectiv.

Exerciţiul din Poligonul Capu Midia a fost executat de luptători din detaşamentele de operaţii speciale ale Brigăzii 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul”, componentă terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale din Armata României şi din Secţia Scafandri pentru Operaţii Speciale, componentă navală a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Împreună cu aceştia, au acţionat militari din forţe speciale din Statele Unite ale Americii şi Turcia.

La acest exerciţiu a participat şi Laurenţiu Şerban, militar rănit în Afganistan în 2006, când şi-a pierdut un picior în urma exploziei unei mine. El a coborât din elicopter în cadrul unei echipe care a atacat un obiectiv.

"Efectiv am fost parte a echipei de asalt care a atacat un obiectiv al unor forţe insurgente şi s-a capturat şi o ţintă importantă, un lider care poate influenţa mersul războiului", a declarat Laurenţiu Şerban la finalul exerciţiului.

El a spus că accidentul pe care l-a suferit nu l-a împiedicat să participe la acest exerciţiu.

“Nu au fost emoţii, nu e prima oară când fac acest lucru, e prima oară când fac acest antrenament în această ipostază publică şi în acelaşi timp cu amputaţia pe care am suferit-o în teatrul de operaţii din Afganistan. După cum observaţi, nu este un impediment să mergem mai departe eu şi toţi cei care sunt în situaţia mea. Aveam multe planuri la acel moment, planuri din punct de vedere al carierei, dar nu s-au terminat după cum vedeţi, continuă, a explicat Laurenţiu Şerban.

El a amintit şi cum s-a întâmplat incidentul în urma căruia şi-a pierdut piciorul.

"În anul 2006, prima rotaţie din Afganistan fiind efectiv ultima misiune din acea rotaţie pe timpul unei patrule de noapte am fost atacaţi cu dispozitive explovize. Am călcat pe o mină antipersonal în momentul în care încercam să acord primul ajutor colegilor din vehiculul care explodase”, a mai spus Laurenţiu Şerban.

Şeful Componentei de Operaţii Speciale din Armata României, colonelul Marius Crăciun, a declarat că acţiunile militarilor din Forţele Speciale, inclusiv de genul celei prezentate astăzi, se desfăşoară pe timp de noapte.

"Tot ce aţi văzut astăzi pe timp de zi sunt acţiuni pe timp de noapte, acţiuni directe, acţiuni de sprijin militar în străinătate, acţiuni de cercetare specială, sunt mai greu de scos în evidenţă pentru că altfel nu ar mai fi un exerciţiu al Forţelor Speciale. De aceea am organizat şi această demonstraţie, ca să vedeţi capabilităţile pe care le avem”, a menţionat colonelul Marius Crăciun.

Şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, prezent la Poligonul Capu Midia, a declarat că Exerciţiul Rousofex 15 a fost minuţios pregătit şi au luat parte peste 1.500 de militari din opt ţări.

"Este un exerciţiu al Forţelor Speciale, la care au participat atât ţări membre NATO, cât şi ţări partenere, un exerciţiu deosebit de intens pregătit cu mult timp în urmă. Scenariul exerciţiului a fost realizat în anul 2013, el s-a executat în prima etapă anul trecut când s-a pregătit, condus şi finalizat faza de instruire prin simulare, iar anul acesta a fost planificată, condusă şi executată partea practică a exerciţiului. Pentru prima dată avem un număr foarte mare de participanţi, 1.597 de militari, el s-a desfăşurat în 17 locaţii. A fost un exerciţiu prin care s-au putut verifica elementele de comandă şi control pentru astfel de operaţii, de asemenea, au fost stabilite obiective de verificare a procedurilor de coordonare a tuturor misiunilor Forţelor Speciale”, a declarat Şeful Statului Major General.

Exerciţiul multinaţional Rousofex 15 se desfăşoară, în perioada 16 - 26 iunie, în garnizoanele Bacău, Brăila, Buzău şi Constanţa, poligoanele de la Babadag şi Capu Midia, aerodromurile din Bacău, Boboc, Ianca şi Mihail Kogălniceanu.

Rousofex 15 este un exerciţiu cu trupe în teren al Forţelor pentru operaţii speciale (FOS), la care participă peste 1.500 de militari, cu peste 100 de mijloace de luptă, din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia, în cooperare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale companiei OMV Petrom.

Scopul exerciţiului este de a antrena structurile de comandă-control din Forţele de Operaţii Speciale pentru planificarea, organizarea, conducerea şi executarea unei operaţii speciale independente de nivel operativ-strategic, de tip operaţie bazată pe informaţii, în contextul unei crize politico-militare regionale, pe un scenariu fictiv specific intervenţiei la criză, cu misiuni de asistenţă militară, acţiuni directe şi contra-teroriste, în sprijinul unei ţări vecine şi aliate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CAPU MIDIA,
EXERCIŢIU,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/exercitiu-al-fortelor-speciale-la-capu-midia-printre-participanti-un-militar-ranit-in-afganistan-14490769
14490769
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Pandemia aduce schimbări gigant. Era mall-urilor a apus? Pandemia aduce schimbări gigant. Era mall-urilor a apus?
O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.