Eurodeputat PSD: Dacă în Consiliul UE se decide că e Kovesi, iar în PE altcineva, suntem într-un impas

Autor: Departamentul Politic Postat la 17 februarie 2019 61 afişări

Europarlamentarul PSD Emilian Pavel a declarat, sâmbătă, că, dacă PE alege unul din candidaţii la şefia Parchetului European, pentru care s-a înscris şi Laura Codruţa Kovesi, iar în Consiliul UE este decis un altul, atunci nu se ştie cine va prelua funcţia, pentru că acest lucru nu e reglementat.

„Dacă Parlamentul European, în comisia LIBE, le dă aviz tuturor celor trei, vine în plen şi un candidat primeşte un vot mai mare ca ceilalţi doi. În rest, nu e reglementată (procedura - n.r.). Nu ştim. Dacă în Consiliu se decide că e doamna Kovesi, iar în Parlament va fi francezul sau germanul sau cine va fi, suntem într-un impas”, a afirmat Emilian Pavel, sâmbătă la Antena 3.

Eurodeputatul PSD a adăugat că, luni, va avea loc o şedinţă între coordonatorii Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE). a Parlamentului European, însă doar la reuniunea din 26 februarie vor participa la audieri cei trei candidaţi pentru şefia Parchetului European.

„Va avea loc luni o şedinţă între coordonatorii Comisiei LIBE. Este o şedinţă foarte închisă”, a mai spus Emilian Pavel.

Acesta a dat detalii şi despre procedura în Comisia LIBE, precizând că fiecare candidat are 9 minute la dispoziţie în forul legislativ european, timp insuficient pentru a o întreba pe fosta şefa a DNA despre protocoale sau despre ce căuta în sufrageria lui Gabriel Oprea în seara alegerilor din 2009.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PSD,
KOVESI,
PARCHET EUROPEAN

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.