Este OFICIAL! Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast food din lume revine la Bucureşti

Postat la 05 ianuarie 2019 355 afişări

Este OFICIAL! Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast food din lume revine la Bucureşti

Burger King, Gregory’s, La Perla şi Hugo Boss au revenit sau şi-au anunţat întoarcerea pe piaţa locală după ce criza “i-a scos din joc”. Revenirea are loc în contextul în care economia creşte de câţiva ani, iar principala vioară este consumul privat care a postat un avans de două cifre în 2016 şi 2017. Mai mult, şi în 2018 consumul e pe plus, deşi ritmul a mai încetinit.

De altfel, toate cele patru branduri au ieşit din România invocând criza şi lipsa apetitului de consum al românilor.

Cea mai recentă mutare aparţine Burger King, gigantul american îşi încearcă acum norocul pentru a doua oară în România după şase ani de pauză. Lanţul de restaurante de tip fast-food vine pe plan local tot în sistem de franciză, adus de polonezii de la AmRest, care deţin franciza Starbucks.

 

Gigantul american Burger King a venit pentru prima dată în România în urmă cu un deceniu, în plin boom economic, adus tot în sistem de franciză. Compania a închis în 2012 ultimele restaurante pe care le mai avea pe piaţa locală, intrând totodată în insolvenţă. Burger King este în prezent singurul jucător din careul de aşi al fast-foodului mondial care nu este prezent pe piaţă. McDonald’s şi KFC au fiecare o istorie de aproape două decenii, în timp ce Subway a intrat pe piaţă abia în 2012, însă s-a extins agresiv. 

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
fast food,
kfc,
lovitura,
mcdonald's,
oficiali,
soc

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.