Este OFICIAL! Una dintre cele mai mari multinaţionale PLEACĂ din România

Postat la 28 mai 2019 3910 afişări

Grupul din energie CEZ, controlat în proporţie de 70% de statul ceh, îşi va vinde operaţiunile din România, Turcia şi Polonia pentru a se concentra pe piaţa din Cehia, fiind vorba de o schimbare a modelului de business, care va fi discutată în cadrul adunării generale din iunie 2019.

Este OFICIAL! Una dintre cele mai mari multinaţionale PLEACĂ din România

„Procesul de vânzare derivă din schimbarea strategiei de afaceri a companiei-mamă, şi nu din funcţionarea unităţilor din România“, au transmis reprezentanţii din Praga ai CEZ la solicitarea ZF. Ei au precizat că operaţiunile din România „au succes şi nu există presiune“ să vândă rapid.

Schimbarea strategiei de afaceri, care propune posibile vânzări în România, Turcia şi Polonia, va fi discutată mai întâi în şedinţa Adunării Generale la sfârşitul lunii iunie şi va fi aprobată acolo, menţionează CEZ. „Procesul poate începe numai după aceea. Deci suntem la început. Nu este vorba de următoarele câteva luni.“

 

Grupul este prezent pe piaţa românească din 2005, când a preluat distribuţia de energie electrică Electrica Oltenia SA.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
alegeri,
crestere,
multinationale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.