Efectul moţiunii PSD/AUR pe Bursa de Valori: scădere istorică de valoare pentru Hidroelectrica, perla statului: aproape 600 mil. euro
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au suferit marţi cea mai mare depreciere zilnică de capi-talizare bursieră înregistrată de la listarea din iulie 2023 până în prezent, tocmai în ziua în care PSD şi AUR au depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.
Compania a pierdut în câteva ore aproape 2,79 de miliarde de lei - echivalentul a circa 560 de milioane de euro -, titlul coborând de la 160,2 lei pe acţiune, preţul de închidere de luni, la 154 de lei, o scădere de aproape 4%.
O schimbare de guvern ridică semne de întrebare legate de politica energetică, de managementul companiei şi de mecanismele viitoare de dividend ale celui mai valoros emitent de la BVB, în care statul român deţine controlul prin Ministerul Energiei.
Tot marţi după-amiaza a apărut şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2026, un doc-ument ambiţios: Hidroelectrica vizează venituri totale de 11,94 miliarde de lei - cu 18% mai mult faţă de realizările din 2025 -, un profit net de 3,6 miliarde de lei şi un program de investiţii de 1,54 miliarde de lei, aproape dublu faţă de sumele cheltuite efectiv în 2025. Bugetul reflectă şi intenţia de a accelera retehnologizarea centralelor hidroelec-trice existente, inclusiv proiectul major de la Vidraru, precum şi lansarea unor proiecte noi în stocare şi energie eoliană.
Producţia estimată pentru 2026 este de 13,67 TWh - cu 15% peste realizările anului trecut.
Capitalizarea Hidroelectrica a coborât marţi la 69,3 miliarde de lei, faţă de maximul de 72 de miliarde de lei atins luni. Scăderea de marţi este şi cea mai mare din seria zilnică analizată - depăşind cu mult alte episoade negative recente, inclusiv cel din 27 februar-ie, când compania a pierdut 2,29 de miliarde de lei într-o singură zi pe fondul turbu-lenţelor internaţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













