Ecranele de telefon, tabletă şi computer ar trebui interzise copiilor sub şase ani, avertizează psihologii
Părinţii ar trebui să interzică ecranele copiilor sub şase ani, potrivit unui psiholog.
Copiii care se uită în mod regulat la ecranele smartphone-urilor, tabletelor şi computerelor sunt mai iritabili şi au concentrare şi amintiri mai proaste decât tinerii care nu le folosesc, conform dovezilor citate de neuropsihologul Dr Álvaro Bilbao.
În cartea sa, Înţelegerea creierului copilului tău, el afirmă: „Ecranele ar trebui într-adevăr să apară în viaţa copilului, deoarece fac parte din viaţa noastră, dar, în opinia mea, este mai bine ca ele să-şi găsească treptat drumul în mâinile copilului.”
„Acest lucru ar trebui să se întâmple odată ce creierul lor s-a dezvoltat puţin mai mult, din punct de vedere emoţional, şi şi-a îmbunătăţit, de asemenea, capacitatea de a se controla. Cu alte cuvinte, de la vârsta de şase ani.” spune psihologul
Studiile indică faptul că copiii care petrec mai mult timp în faţa ecranelor au mai multe şanse de a dezvolta probleme de comportament sau depresie în copilărie, scrie DailyMail.
Ei pot deveni, de asemenea, dependenţi în mod nesănătos de dispozitivele cu ecrane şi îşi pot pierde interesul pentru alte activităţi care sunt mai benefice pentru dezvoltarea lor, potrivit noii cărţi.
Dr. Bilbao, care s-a instruit la Spitalul Johns Hopkins din SUA, scrie: „Nu am nicio aplicaţie pentru copii pe telefonul meu mobil sau pe tabletă.
Ocazional, copiii mei folosesc telefonul mobil pentru a se uita prin fotografiile din vacanţa noastră sau din ziua în care am făcut o prăjitură. Uneori ne uităm la o melodie cu ei şi învăţăm mişcările de dans, dar ei nu se joacă pe tellefon. Le limităm şi timpul în faţa televizorului”.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că copiii sub cinci ani nu ar trebui să aibă mai mult de o oră pe zi pe telefon, sfătuind în acelaşi timp interzicerea totală a ecranelor pentru copiii sub doi ani.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe monitorulpartidelor.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro