Ecotron: volumul de deşeuri electrice şi electronice gestionat anul trecut a fost de patru ori mai mare decât în 2024
Ecotron, organizaţie de transfer de responsabilitate (OTR), a gestionat un volum de deşeuri electrice şi electronice (DEEE) de patru ori mai mare decât în 2024, iar volumul total de activitate s-a triplat, trend continuat şi în 2026, spun reprezentanţii companiei.
„Pentru noi, 2025 a fost anul în care modelul Ecotron s-a validat din nou prin rezultate. Într-o industrie în care predictibilitatea este esenţială, iar mecanismul de îndeplinire al ţintelor de colectare naşte obligaţii pentru următorii 3 ani, conformarea nu poate fi construită reactiv. Ecosistemul gestionării deşeurilor electrice are nevoie de un management responsabil şi profesionist al capitalului de lucru, planificare şi rezerve solide, trasabilitate şi execuţie constantă”, a declarat Cristian Gavril, CEO Ecotron.
Organizaţiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) sunt organizaţii colective care asigură managementul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în numele producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice (EEE), respectiv îndeplinirea obligaţiilor legale ale acestora de colectare şi reciclare a DEEE-urilor.
Pentru Ecotron, 2025 a marcat şi lansarea unei premiere în industrie: spectacolul de teatru pentru copii „Agentul Ecotron – Misiune pe Terra”, un proiect educaţional prin care organizaţia a ales să vorbească despre reciclare pe înţelesul celor mici.
Iniţiativa a fost premiată în anul 2026 de un juriu de specialitate exigent, confirmând relevanţa educaţiei ca parte a responsabilităţii faţă de mediu.
Ecotron este un OTR specializat în gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, susţinând producătorii şi importatorii de EEE în îndeplinirea obligaţiilor legale de colectare şi reciclare. Organizaţia dezvoltă totodată proiecte educaţionale şi de conştientizare dedicate publicului larg şi noilor generaţii. Ecotron este administrat de ProAdvisors, companie specializată în management, restructurare şi gestionarea capitalului de lucru.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













