Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume. Ce rol a propulsat-o pe primul loc

Postat la 20 august 2018 268 afişări

Potrivit noului top Forbes, al celor mai bine plătite actriţe din lume, Scarlett Johansson a ajuns pe prima poziţie în urma rolului din filmului “Avengers: Infinity War”.

Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume. Ce rol a propulsat-o pe primul loc

Actriţa în vârstă de 33 de ani a interpretat rolul lui Black Widow, în urma căruia a primit 40,5 milioane de dolari câştiguri neimpozitate, în perioada 1 iunie 2017 - 1 iunie 2018, de patru ori mai mult decât în anul precedent, notează Adevărul.

 

Din urmă vin Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, care a câştigat 28 de milioane de dolari în urma rolului din filmul “Maleficent 2”, care va apărea în 2020 şi Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă primeşte venituri de pe urma sitcomului “Friends”,  aflându-se pe a treia poziţie cu 19,5 milioane de dolari.

 

Jennifer Lawrence, în vârstă de 28 de ani, care a jucat recent în "Mother!" şi "Red Sparrow", este a patra în topul Forbes, continuând să obţină venituri de pe urma seriei "X-Men" şi a contractului cu celebra casă de modă Christian Dior.

 

Anul trecut, cea mai bine plătită actriţă a fost câştigătoarea premiului Oscar pentru rolul din "La La Land", Emma Stone, care nu se regăseşte în top 10.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.