„Dublă minciună": cum a devastat COVID-19 Coreea de Nord în timp ce regimul nega virusul

Autor: Andreea Tobias Postat la 18 iunie 2025 37 afişări

Un nou raport revelă pentru prima dată cum s-au descurcat nord-coreenii în timpul pandemiei COVID-19, în timp ce guvernul de la Phenian susţinea că ţara nu avea niciun caz de infectare.

„Dublă minciună": cum a devastat COVID-19 Coreea de Nord în timp ce regimul nega virusul

Studiul făcut de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington, bazat pe 100 de interviuri efectuate în secret în Coreea de Nord între septembrie şi decembrie 2023, arată o realitate dramatică: virusul circula pe scară largă, dar era aproape netratat, relatează CNN.

92% dintre respondenţi au declarat că ei sau cineva apropiat au fost infectaţi. Majoritatea a spus că 2020 şi 2021 - nu 2022 - au fost anii când focarele au fost la cel mai grav nivel.

„Febra era peste tot, iar mulţi oameni mureau în câteva zile", a relatat un participant.

Un soldat a descris cum peste jumătate dintr-un batalion de comunicaţii militare - aproximativ 400 de soldaţi - s-a îmbolnăvit până la sfârşitul lui 2021.

Sistemul sanitar izolat şi subfinanţat al ţării nu a putut face faţă pandemiei. Fără acces la testare, diagnosticele se făceau după simptome: febră, tuse, dificultăţi de respiraţie. Chiar şi aceste simptome erau tabu - o femeie şi-a amintit că un medic i-a spus că dacă recunoaşte aceste simptome, „vei fi dusă".

În lipsa îngrijirii medicale oficiale, cetăţenii s-au îndreptat spre medicina populară: apă sărată, usturoi, chiar injecţii cu opiu. O femeie a spus că fiul ei a murit după ce i s-a dat doza greşită de medicament pentru adulţi.

Una din cinci persoane a raportat decese din cauza medicamentelor false sau folosite greşit.

Echipamentele de protecţie au fost aproape inexistente. Doar 8% dintre respondenţi au primit măşti de la guvern. Mulţi şi-au făcut singuri măştile sau le-au cumpărat de pe piaţa neagră.

Suferinţa s-a extins dincolo de boală. Cu călătoriile interzise şi pieţele închise, foametea a devenit acută. 81% dintre cei intervievaţi au spus că s-au confruntat cu foamea.

Doar 87% dintre respondenţi nu au avut acces la teste COVID pe parcursul pandemiei. Mai puţin de 20% au primit vreun vaccin - şi majoritatea abia după ce Phenianul a recunoscut focarele în 2022.

Raportul documentează o „dublă minciună": guvernul a minţit poporul, iar oamenii se minţeau între ei şi guvernul - fiecare încercând să evite carantina sau pedepsele.

83% dintre respondenţi au spus că experienţa lor nu s-a aliniat cu ceea ce le spunea guvernul sau liderul Kim Jong Un. Peste jumătate au spus că nu au crezut deloc anunţurile regimului despre COVID.

„Când l-am văzut pe Liderul Suprem lăudându-şi dragostea pentru popor, în timp ce atât de mulţi mureau fără medicamente", a spus un respondent, „m-am gândit la toţi oamenii care nu au supravieţuit".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coreea de nord,
covid,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.