Drulă: Ciolacu se opune oficial proiectului de lege pentru scoaterea păcănelelor din oraşe

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 03 octombrie 2023 57 afişări

Liderul USR, Cătălin Drulă, spune că premierul Marcel Ciolacu „se opune oficial proiectului de lege pentru scoaterea păcănelelor din oraşe”.

Drulă: Ciolacu se opune oficial proiectului de lege pentru scoaterea păcănelelor din oraşe

„Marcel Ciolacu se opune oficial proiectului de lege pentru scoaterea păcănelelor din oraşe după cum se vede în documentul ataşat. Cer statului român să verifice dacă a cedat şantajului pe care l-a reclamat zilele trecute”, afirmă Cătălin Drulă.

El publică punctul de vedere al Executivului, negativ, la un proiect iniţiat de parlamentari PSD pentru pentru modificarea şi completarea OUG privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

„Pare speriat de <un anume Sorin> şi de alţii şi în mod foarte clar le reprezintă interesele, prin două manevre de păcălit publicul şi salvat marii rechini: 1. A copiat proiectul USR privind scoaterea păcănelelor din oraşe, dar doar se face că îl susţine pe vorbe, în timp ce oficial trimite documente la parlament prin care se opune. 2. Îngroapă dezbaterea despre interzicerea publicităţii la jocurile de noroc, făcând jocurile giganţilor din industrie. Superbeţi pe toţi pereţii şi în toate calupurile de publicitate, asta e miza. Îi cer lui Marcel Ciolacu să nu mai protejeze industria jocurilor de noroc. Să se gândească măcar o secundă la uriaşa problemă socială şi familiile distruse de păcănele şi pariuri”, încheie Drulă.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că va merge mai departe cu reglementarea jocurilor de noroc şi că nu are „nicio problemă” cu ameninţările din partea „industriei păcănelelor”.

„Voi merge înainte şi în privinţa reglementării jocurilor de noroc, nu am nicio problemă cu ameninţările din industria păcănelelor şi joi vom da ordonanţă de urgenţă prin care toţi operatorii să fie obligaţi să aibă sediul fiscal în România”, a spus luni premierul.

Acesta a anunţat că legea aflată în Parlamentu prin care „scoatem toate păcănelele în afara localităţilor” va intra într-un regim de adoptare rapidă.

El spune că reprezentanţi ai acestei industrii vor să preseze politicieni pentru a lua decizii în favoarea lor.

„Sunt convins că autorităţile statului vor face lumină cu privire la modul în care aceşti intermediari vor să preseze politicieni pentru a lua decizii în favoarea acestei industrii, cum s-a întâmplat în trecut, regăsindu-se câteodată chiar consilieri ai primului ministru. Aşa cum au făcut şi în pandemie, atunci când mafia jocurilor de noroc a fost la masa Guvernului, păcănelele erau deschide pe tot teritoriul României în timp ce bisericile şi spitalele erau închise”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
drulă,
ciolacu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.