Doliu în politica americană: Senatorul Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenţi şi mai intransigenţi republicani din Congres, a murit la vârsta de 71 de ani
Senatorul american Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenţi şi mai intransigenţi republicani din Congres, a murit la vârsta de 71 de ani, după o scurtă boală.
Graham a reprezentat statul Carolina de Sud în Congres timp de peste 30 de ani — inclusiv ca senator, începând din 2003 — şi urma să candideze pentru un nou mandat la alegerile legislative din noiembrie. El era, de asemenea, preşedintele Comisiei pentru buget a Senatului.
Biroul său a transmis într-un comunicat publicat pe platforma de socializare X: „În seara zilei de sâmbătă, 11 iulie, senatorul american Lindsey Graham a încetat din viaţă în urma unei boli scurte şi neaşteptate. Familia senatorului Graham le mulţumeşte tuturor pentru rugăciuni şi solicită respectarea intimităţii în această perioadă extrem de dificilă.”
Într-un mesaj publicat pe Truth Social, preşedintele american Donald Trump a declarat: „Senatorul Lindsey Graham, unul dintre cei mai extraordinari oameni şi senatori pe care i-am cunoscut vreodată, a murit! Muncea neîncetat şi a fost un adevărat patriot american. Lindsey ne va lipsi enorm!!! VOR URMA DETALII ŞI INFORMAŢII PRIVIND CEREMONIILE.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











