Doi „peşti ai Apocalipsei” descoperiţi pe o plajă de către turişti. Oamenii spun că este un semn rău
Este un semn rău? Doi „peşti ai Apocalipsei” uriaşi au fost descoperiţi pe plaja din Cabo San Lucas, Mexic, de către turişti.
O observaţie deosebit de rară: aceşti giganţi ai mărilor trăiesc de obicei în abis, la o adâncime de până la aproape 1000 de metri. Ei măsoară în medie între 5 şi 7 metri, dar recordul cunoscut este mult mai impresionant: un exemplar de 17 metri şi aproximativ 200 de kilograme, potrivit Le Figaro.
Din imaginile filmate la faţa locului, în Mexic, se vede că aceste creaturi se disting prin corpul lor lung, argintiu, în formă de panglică. „A fost un moment absolut magic”, a spus una dintre turistele într-un videoclip postat pe YouTube.
Cele două femei au reuşit chiar să elibereze una dintre creaturi.
În ciuda aspectului lor, care a inspirat multe legende despre monştri marini, peştii panglică nu reprezintă niciun pericol pentru om. Această specie se hrăneşte cu plancton mic şi nu are dinţi adevăraţi. De-a lungul anilor, mai multe exemplare moarte au fost aduse la mal şi raportate în Cabo San Lucas şi în alte părţi din sudul Californiei de Jos.
În Taiwan, este chiar poreclit „peştele seismului” sau „peştele apocalipsei”, deoarece pescarii au făcut o asociere între observarea sa şi cutremurele al căror epicentru se află în mare. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să demonstreze această legătură.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













