DNA cere revocarea lui Lucian Onea de la DNA Ploieşti şi încetarea activităţii pentru alţi trei procurori

Postat la 10 ianuarie 2019 60 afişări

Procurorul şef adjunct DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcţiei, a trimis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror DNA Ploieşti pentru Lucian Onea şi cereri de încetare a activităţii pentru încă trei procurori de la aceeaşi structură.

DNA cere revocarea lui Lucian Onea de la DNA Ploieşti şi încetarea activităţii pentru alţi trei procurori

"La data de 10 ianuarie 2019, procurorul şef adjunct, care exercită atribuţiile procurorului şef al DNA, a transmis Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcţie, întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile specifice funcţiei deţinute", arată DNA, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.

 

De asemenea, tot joi, au fost transmise Secţiei de procurori a CSM cererile de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru procurorii Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu şi Răileanu Elena Cerasela.

 

Mai mulţi procurori de la DNA Ploieşti au fost citaţi să se prezinte joi la Parchetul General, la Secţia pentru ancheta magistraţilor, în dosarul în care sunt cercetaţi fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.