Dilema oligarhului rus distrus de sancţiunile europene: Voi putea oare să am o menajeră sau şofer? Nu ştiu cum vom supravieţiui

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 25 martie 2022 278 afişări

Dilema oligarhului rus distrus de sancţiunile europene: Voi putea oare să am o menajeră sau şofer? Nu ştiu cum vom supravieţiui

Înainte ca băncile europene să îngheţe tranzacţiile cu Rusia, soţia oligarhului rus Petr Aven alerga disperată pe străzile Londrei cu un singur scop: să scoată din bancomate cât mai mult cash pentru a se pregăti de lovitura sancţiunilor europene, scrie Financial Times.

După ce UE şi Marea Britanie au început lupta împotriva oligarhilor, Aven şi-a pierdut accesul la contul bancar, la activele sale şi înclusiv la un apartament din cartierul londonez de lux St James.

Fostul academician, politician şi om de afaceri Petr Aven are o avere estimată la 4,5 miliarde de lire sterline conform calculelor guvernului britanic. Cu toate acestea acesta susţine că nu ştie dacă va putea plăti facturile.

„Afacerea noastră este complet distrusă. Tot ceea ce am construit în ultimii 30 de ani s-a dus. Acum suntem forţaţi să începem o viaţă nouă”, a declarat miliardarul.

Pentru oligarh provocarea începerii unei noi vieţi este aproape imposibilă.

„Voi putea oare să am o menajeră sau şofer? Eu nu conduc, poate fiica mea va face acest lucru. Nu înţelegem cum ar trebui să supravieţuim”, a mai spus Aven.

Petr Aven, care a fost fotografiat luna trecută alături de Vladimir Putin împreună cu mai mulţi oligarhi, a intrat în vizorul comunităţii internaţionale din cauza legăturilor cu liderul de la Kremlin, dar şi pentru că el conduce Alfa-Bank (fără legătură cu grupul elen Alpha Bank - n. red.).

„Aven este un important om de afaceri şi un oligarh pro-Kremlin”, au decretat autorităţile britanice care au pus sechestru pe averea sa.

Mai mult, miliardarul de 67 de ani este obligat să părăsească ţara în mai puţin de trei săptămâni. Opţiunile sale sunt destul de limitatate, acestea rezumându-se la plecarea în Latvia, Rusia sau SUA, pe baza paşapoartelor şi vizelor pe care le deţine. Cu toate acestea, el îşi doreşte să rămână în Marea Britanie alături se soţia şi fiica sa de 8 ani.

Petr Aven împreună cu Mikhail Fridman, au pus baza unui conglomerat bancar de servicii financiare şi investiţii în haoticii ani ’90 ai Rusiei. Mare parte din averea sa a provenit din investiţiile în petrol realizate în aceeasi perioadă, de pe urma cărora a deschis un joint venture alături de gigantul petrolier BP în 2003.

Oligarhul rus nu renunţă  la lupta pentru averea sa şi este gata să atace sancţiunile în instanţă, despre care spune că sunt neîntemeiate. Cea mai mare problemă cu care se confruntă pe acest plan este găsirea unui avocat britanic care să obţină dezghetarea unei sume suficiente de mari din conturile sale pentru a plăti consultanţa juridică necesară luptei împotriva sancţiunilor.

„Avocaţii britanici nu vor să lucreze cu ruşii. Mi s-a spus că este aproape imposibil să rezolv problema sancţiunilor”, a mai spus Petr Aven.

Miliardarul susţine că cel mai important moment al vieţii sale nu a fost îmbogăţirea din anii ’90, ci perioada în care a ocupat poziţia de Ministru al Relaţiilor Economice Externe. După ce politicianul rus Egor Gaidar a devenit prim-ministrul interimar a lui Boris Elţin, acesta l-a ajutat pe Aven să preia portofoliul şi i-a cerut sprijinul în reconstruirea economiei ruse post-sovietice.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.