Cercetătorii au identificat 36 de gene care cresc semnificativ riscul de apariţie a tulburării obsesiv-compulsive (TOC) şi a tulburărilor cronice de tic, inclusiv sindromul Tourette, într-un studiu care extinde considerabil cunoştinţele despre baza genetică a acestor afecţiuni.

Studiul, publicat în revista Nature Neuroscience, a analizat date genetice provenite de la aproape 4.000 de persoane cu TOC, tulburări cronice de tic sau ambele afecţiuni. Cercetarea a fost coordonată de oameni de ştiinţă de la Universitatea Rutgers din Statele Unite.

Până acum, cercetătorii identificaseră doar patru gene considerate cu un grad ridicat de certitudine ca fiind asociate acestor tulburări. Noua analiză a extins însă semnificativ lista, ajungând la 36 de gene.

Cercetătorii au analizat exomul, partea genomului care conţine informaţiile necesare pentru producerea proteinelor şi care reprezintă aproximativ 1% din întregul genom. Setul de date a inclus peste 2.400 de perechi formate din părinţi şi copii, precum şi mai mult de 1.500 de persoane analizate individual.

Rezultatele sunt relevante şi pentru înţelegerea legăturii dintre cele două afecţiuni. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu tulburări cronice de tic prezintă şi comportamente obsesiv-compulsive, în timp ce până la 30% dintre persoanele cu TOC au un istoric de ticuri.

Genele asociate cu TOC sunt implicate în dezvoltarea creierului

Pentru a identifica mecanismele biologice implicate, oamenii de ştiinţă au comparat datele genetice cu hărţi ale creierului uman, ale maimuţelor rhesus şi ale şoarecilor.

Cercetătorii au găsit dovezi suplimentare că TOC şi tulburările cronice de tic sunt asociate cu funcţionarea necorespunzătoare a circuitului cortico-striato-talamo-cortical, o reţea cerebrală implicată în controlul impulsurilor, mişcare, formarea obiceiurilor şi procesarea informaţiilor.

Genele asociate riscului au prezentat niveluri ridicate de expresie în mai multe regiuni ale creierului, inclusiv cortexul, striatul şi talamusul, atât în perioada prenatală, cât şi după naştere. În perioada postnatală, cercetătorii au observat o expresie importantă şi la nivelul cerebelului.

Studiul a identificat, de asemenea, implicarea unor neuroni excitatori care transmit semnale către alte regiuni ale creierului şi contribuie la comunicarea dintre diferite zone cerebrale.

36 de gene asociate cu TOC şi ticurile pot avea efecte importante

Efectul unora dintre genele identificate este considerabil. Cercetătorii estimează că acestea pot creşte, în medie, riscul de apariţie a acestor tulburări de aproximativ 57 de ori, iar în cazurile extreme creşterea poate ajunge până la 210 ori.

Dintre cele 36 de gene identificate, 30 au fost asociate atât cu TOC, cât şi cu tulburările cronice de tic, ceea ce indică un grad important de suprapunere genetică între cele două afecţiuni.

„Aceste gene nu acţionează individual. Ele acţionează în reţele”, a explicat Jay Tischfield, genetician la Universitatea Rutgers şi unul dintre autorii principali ai studiului. Potrivit cercetătorului, această perspectivă ar putea permite dezvoltarea unor tratamente care să vizeze reţele întregi de gene şi căi neuronale.

Genele asociate cu TOC au legături şi cu autismul

Cercetarea a identificat şi legături între unele dintre genele asociate cu TOC şi ticurile cronice şi alte tulburări de neurodezvoltare, printre care tulburarea de spectru autist, întârzierile de dezvoltare şi schizofrenia.

În acelaşi timp, genele respective nu au prezentat aceeaşi suprapunere în cazul unei afecţiuni de control, boala cardiacă congenitală, care poate avea şi ea o componentă ereditară, dar nu este legată de dezvoltarea sistemului nervos.

Cercetătorii consideră că noile descoperiri ar putea contribui, pe termen lung, la dezvoltarea unor tratamente personalizate, adaptate profilului genetic şi circuitelor cerebrale implicate în cazul fiecărui pacient.

Numărul mare de gene identificate oferă, de asemenea, noi posibile ţinte pentru industria farmaceutică. Cercetătorii subliniază că trecerea de la doar câteva gene cunoscute la peste 30 de ţinte potenţiale ar putea deschide noi direcţii pentru dezvoltarea medicamentelor.