Deputat PNL: Guvernul oferă 2 lei pe zi pentru hrana unui elev, dar taie 1 miliard de lei de la Educaţie

Autor: Iuliana Barbu Postat la 14 august 2019 50 afişări

Deputatul PNL Antoneta Ioniţă critică decizia Guvernului de a tăia 1 miliard de lei de la Educaţie, afirmând că banii putea fi folosiţi pentru hrana elevilor din învăţământul primar şi gimnazial. Aceasta mai spune că suma de 2 lei/zi pentru un elev este ”o sumă demnă de ţările aflate în disoluţie”.

”Recenta rectificare bugetară arată dimensiunea modului arbitrar în care PSD şi ALDE înţeleg să ia decizii defavorabile pentru români. Victimă, şi de această dată, este Ministerul Educaţiei, acolo unde rectificarea înseamnă o diminuare cu un miliard de lei a bugetului. Viorica Dăncilă a înţeles să taie bugetul Educaţiei în loc să se gândească cum să foloseasă aceşti bani pentru alte cheltuieli ale ministerului. De exemplu, ar fi putut să suplimenteze programele pentru hrana elevilor din învăţământul primar şi gimnazial. România, ţară a Uniunii Europene, oferă elevilor români prin programul “Cornul şi Laptele” şi programul „Fructe şi Legume în şcoli” doar 2 lei/zi pentru un elev. Este o sumă demnă de ţările aflate în disoluţie”, transmite deputatul PNL Antoneta Ioniţă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EDUCAŢIE,
DĂNCILĂ,
ANTONETA IONIŢĂ

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.