Deputat PNL: “Cea mai nesimţită pensie specială din România este de 77 .000 de lei”

Postat la 28 ianuarie 2020 53 afişări

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei, aparţinând unui fost comandant de penitenciar în perioada comunistă, a declarat, marţi, deputatul PNL Florin Roman.

Deputat PNL: “Cea mai nesimţită pensie specială din România este de 77 .000 de lei”

“Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă.

În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre.

Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt 9 legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declarat Roman în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale.

El i-a invitat pe colegii deputaţi să “rupă frăţia cu pensiile speciale” şi să-şi întoarcă faţa către români, stirile protv.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pensie,
romania,
deputat
ZF.ro
Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj, îl are pe rotweillerul Rex. „Rotweiller este o rasă inteligentă, puternică, de pază, dar şi de companie, şi am ştiut că este rasa care mi se potriveşte cel mai bine" Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj, îl are pe rotweillerul Rex. „Rotweiller este o rasă inteligentă, puternică, de pază, dar şi de companie, şi am ştiut că este rasa care mi se potriveşte cel mai bine"
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
Mediafax
ANALIZĂ: De ce se mută protestele din SUA în Europa. „Prăbuşirea economică s-a repercutat în buzunarul celor săraci” ANALIZĂ: De ce se mută protestele din SUA în Europa. „Prăbuşirea economică s-a repercutat în buzunarul celor săraci”
„Sacrificat”. Medicul din Wuhan a cărui piele şi-a schimbat peste noapte culoarea a murit de coronavirus. Cazul a stârnit revoltă în China
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură
PSD, ALDE şi Pro România, tot mai aproape de o alianţă electorală
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.