Deficitul comercial la bunuri al României s-a redus în ianuarie cu 15,5% an/an, la 1,95 mld. euro. Exporturile au scăzut cu 1,3% şi importurile cu 4,8%

Autor: Cristina Bellu Postat la 11 martie 2024 17 afişări

Deficitul comercial la bunuri al României s-a redus în ianuarie cu 15,5% an/an, la 1,95 mld. euro. Exporturile au scăzut cu 1,3% şi importurile cu 4,8%

Deficitul comercial la bunuri al României, adică diferenţa dintre exporturi şi importuri de bunuri, s-a redus în ianuarie cu 15,5% an/an, la 1,95 mld. euro, în condiţiile în care exporturile au scăzut cu 1,3% şi importurile cu 4,8%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valoric, exporturile au totalizat 7,08 miliarde euro, iar importurile 9,04 miliarde euro. 

În luna ianuarie 2024, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (47,3% la export şi 35,9% la import) şi alte produse manufacturate  (29,6% la export şi 27,9% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2024 a fost de 5,26 mld. euro la expedieri şi de 6,66 mld. euro la introduceri, reprezentând 74,2% din total exporturi şi 73,7% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2024 a fost de 1,82 mld.euro la exporturi şi de 2,37 mld.euro la importuri, reprezentând 25,8% din total exporturi şi 26,3% din total importuri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.