Deca: Cadrele didactice se întorc în şcoli

Autor: Cosmin Pirv Postat la 12 iunie 2023 90 afişări

Cadrele didactice se întorc în şcoli odată cu suspendarea grevei şi urmează etapele fireşti: încheierea situaţiei şcolare şi probele de la Evaluare şi Bacalaureat, a declarat ministrul Educaţiei Ligia Deca.

Deca: Cadrele didactice se întorc în şcoli

Guvernul a adoptat luni două ordonanţe de urgenţă cu privire la Educaţie.

„Prima ordonanţă de urgenţă se referă la creşterile salariale, care pe medie sunt peste 25%. Este de remarcat că, pe mecanismul pe care ordonanţa îl pune în practică, vorbim despre creşteri procentuale mai mari pentru debutanţi. O a doua chestiune importantă se referă la garanţiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau al asistentului universitar plecând de la minimum salariul mediu brut pe economie”, a declarat Ligia Deca la finalul şedinţei de Guvern.

Conform acesteia, Guvernul a adoptat şi o ordonanţă privind acordarea de prime pentru cariera didactică şi pentru cariera profesională pentru personalul nedidactic.

„Prima de carieră didactică înseamnă o primă de 1.500 de lei net, din care aproximativ 30% sunt sume forfetare, adică la dispoziţia cadrului didactic sau didactic auxiliar, restul banilor, 70%, în acest moment, putând fi folosiţi pentru cursuri de pregătire profesională, echipament IT, cărţi de specialitate şi alte categorii de cheltuieli. Prima se acordă într-o singură tranşă, prima este în luna octombrie a acestui an şi sumele vor putea fi utlizate în anul şcolar 2023-2024”, a explicat ministrul.

Suma va fi acordată anual până în anul 2027, sursa fondurilor fiind fondurile europene.

Prima de carieră profesională acordată personalului nedidactic este în valoare de 500 de lei şi va fi acordată tot anual în luna octiombrie.

Bugetul măsurii de susţinere a fost stabilit la peste 2,1 miliarde de lei pe o perioadă de 5 ani, iar bugetul anual este în jur de 400 de milioane de lei.

„În acest moment, odată cu anunţarea suspendării mişcării de protest, cadrele didactice se întorc în şcoli şi procesele educaţionale revin la normal, urmând ca să urmeze toate etapele fireşti: încheierea situaţiei şcolare, Evaluarea Naţională care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie, şi apoi probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cu echivalarea probelor de competenţe cu notele de pe parcursul liceului”, a mai spus Ligia Deca.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grevă,
educaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.