De ziua tinerilor, învăţăm de la tineri: povestea Teodorei, o tânără de 21 de ani din Iaşi, studentă la Litere, care şi-a transformat pasiunea pentru alergare într-o lecţie de disciplină

Autor: Ioana Matei Postat la 12 august 2025 592 afişări

De ziua tinerilor, învăţăm de la tineri: povestea Teodorei, o tânără de 21 de ani din Iaşi, studentă la Litere, care şi-a transformat pasiunea pentru alergare într-o lecţie de disciplină

Când am primit propunerea de a găzdui articolul unui tânăr din programul ZBOR al BCR, am acceptat curioasă. Ce mai gândesc tinerii, ce fac, ce ambiţii au? Cu ce se ocupă, în contextul în care şomajul în rândul tinerilor din România este printre cele mai ridicate? Aşa am cunoscut-o pe Teodora Udişteanu, o tânără de 21 de ani din Iaşi, studentă la Litere, care şi-a transformat pasiunea pentru alergare într-o lecţie de disciplină şi perseverenţă.  Mi-a răspuns cu seriozitate, mi-a trimis articolul la timp – deja calităţi destul de rare chiar şi în rândul celor care lucrează de ani buni în domeniu.

În cazul Teodorei, răspunsul este clar: îşi petrece timpul învăţând şi construind.  Prin alergare şi prin activitatea din ZBOR, îşi antrenează nu doar corpul, ci şi disciplina, perseverenţa şi capacitatea de a duce un proiect la bun sfârşit. Şi demonstrează că, dincolo de statistici, există o generaţie care nu stă pe loc, ci îşi caută locul şi vocea în lume, poate într-un mod diferit decât al generaţiilor anterioare. 

Ca să descoperiţi voi înşivă această voce, redăm aici, integral, articolul scris de Teodora Udişteanu, parte din comunitatea ZBOR, despre ce a învăţat din pasiunea sa pentru alergare şi din experienţele trăite în acest hub:

Ce m-a învăţat alergarea despre motivaţie, disciplină şi mine însămi

Ideea e că alergarea a venit la fel de neaşteptat ca intrarea mea în ZBOR Nu am fost niciodată o persoană sportivă, ba din contra.

În liceu, era o pedeapsă să alerg două ture de teren la ora de sport. De aceea, când am început, primii mei 3 km s-au simţit ca ceva uriaş. Apoi, încet - încet, am alergat şi primii 21 km. Dacă la început target-ul era să ies cât mai des din casă, chiar şi pe ploaie, şi să ajung să fac un anumit număr de km, acum îmi doresc puţin mai mult de la mine, astfel că am început să mă antrenez pentru timp cât mai bun pe distanţa de 10km.

Şi ca peste tot, începutului îi trebuie timp. M-am confruntat cu comparaţia constantă cu cei din jur, care fac asta deja de ceva timp, deşi ritmul meu încă nu era stabilit. Dar tocmai aici a fost momentul când am învăţat că fiecare are propriul tempo şi că progresul nu vine peste noapte pentru că nu e constant. Unele alergări se simt extraordinar, în vreme ce pentru altele am tras de mine şi chiar m-am întrebat de ce fac asta. Ei, şi-apoi mi-am amintit că, exact ca în Zbor, este despre oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurs, despre cum am descoperit lucruri despre mine pe care nu le ştiam şi cum, pas cu pas, am căpătat încredere în mine. Alergatul, pentru mine, este  despre micile victorii care adunate, mi-au modelat felul în care văd lucrurile.

Cred că alergarea m-a mai învăţat să am răbdare cu mine, dar şi să fiu disciplinată. La fel, tinerii pe care i-am cunoscut la ZBOR mi-au arătat că inspiraţia vine din cele mai neaşteptate locuri, din curajul de a încerca lucruri noi, din perseverenţa de a-şi urma ideile şi din energia cu care transformă provocările în oportunităţi.

Ce simt când alerg e un amestec tare frumos între gânduri ce-şi găsesc locul şi un dialog interior, care uneori e provocator, alteori blând. Şi la final, oricum ar fi, rămân cu încrederea că pot merge mai departe. 

Fix aşa simt şi când sunt la ZBOR: e locul unde ai perspectiva că vei creşte. Ca la alergare, nu eşti singur, aparţii unei comunităţi. Fie că participi la curse caritabile, te alături grupurilor sau pur şi simplu socializezi o oră offline, simţi că faci parte dintr-o comunitate vie, dintr-o generaţie care caută să se implice şi să creeze schimbare.

ZBOR a venit neaşteptat şi m-a scos din rutina cu care eram obişnuită. E un spaţiu viu, care vibrează de culori şi de tineri şi unde nicio zi nu e la fel. Cred că tocmai asta are ZBOR cel mai frumos de oferit: tot felul de oameni, care te provoacă să-ţi pui întrebări, să creşti şi să construieşti. În orice hub te-ai duce, vei vedea că spaţiul e plin de evenimente care se ţin lanţ şi că ideile vin din cele mai neaşteptate conversaţii. Îmi place cât de natural şi de spontan se întâmplă lucrurile. 

Fiecare hub e situat într-un centru emoţional al tinerilor astfel că accesul se face uşor, în locurile deja cunoscute şi umblate. Deci, sentimentul de apartenenţă deja există pe jumătate. Restul se formează în timp, prin încrederea pe care o primim în fiecare zi. Avem cursuri care acoperă cinci domenii de interes şi actuale pentru tineri: educaţie financiară, dezvoltare personală, stil de viaţă sănătos şi sustenabil, digital skills şi educaţie antreprenorială. Dintre toate, de vreun an şi ceva, stilul de viaţă sănătos mă pasionează în mod special, dar şi oamenii pe care i-am cunoscut la hub, iar Oana Grădinaru de la BCR, cu blândeţea cu care vede lumea, a fost încă de la început o sursă de inspiraţie. 

Şi în alergare, şi în ZBOR, înveţi să porneşti, să te ridici, îţi iei energia din oameni şi să o dai mai departe. Mai înveţi să fii prezent şi să mergi înainte, pas după pas, până când drumul devine al tău.

CE ESTE ZBOR?

ZBOR este iniţiativa naţională lansată de BCR anul trecut, care răspunde unei nevoi reale a tinerilor din România: aceea de a avea un al treilea spaţiu – diferit de şcoală şi casă – unde să fie ascultaţi, susţinuţi şi încurajaţi să se implice. Până acum, am deschis 9 huburi ZBOR în toată ţara (Iaşi, Vaslui, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Tg Jiu, Baia Mare, Cluj), iar altele sunt deja în planificare. Fiecare hub e un spaţiu creat special pentru tineri – cu acces gratuit la resurse, evenimente, mentorat şi comunitate – unde aceştia pot învăţa, dezbate, crea şi propune soluţii pentru problemele care îi afectează direct. ZBOR este despre încredere, curaj şi participare activă.

Ziua Internaţională a Tinerilor este sărbătorită anual pe 12 august, fiind instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1999 pentru a recunoaşte rolul esenţial al tinerilor în dezvoltarea comunităţilor şi pentru a aduce în atenţie provocările cu care aceştia se confruntă. În fiecare an, evenimentul are o temă oficială, care orientează discuţiile şi iniţiativele globale. În 2025, tema este „Youth Driving Change” („Tinerii care generează schimbarea”), punând accent pe modul în care noile generaţii contribuie activ la transformarea societăţii – de la implicare civică şi voluntariat, până la inovaţie, educaţie şi sustenabilitate.

 


 

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tineri,
poveste,
articol,
zbor,
disciplina,
pasiune,
raspuns

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.