De la performanţă în sport, la performanţa în afaceri

Autor: Ioana Matei Postat la 04 octombrie 2018 347 afişări

În mod paradoxal, înotătorului Sergiu Deznan, cu zeci de medalii la activ, îi era teamă de înotul în ape deschise, pe care îl asocia cu necunoscutul. Şi-a învins frica prin participarea la o cursă de 5 kilometri pe mare. Cum îşi propune să gestioneze necunoscutul din mediul antreprenorial local, în care a intrat prin înfiinţarea clubului privat de înot Swim Factory?

"Vreau să ofer generaţiilor de sportivi şi de înotători ceva mai mult decât mi s-a oferit mie”, descrie Sergiu Deznan motivul pentru care spune că a lansat clubul sportiv privat Swim Factory.

Deschisă în urmă cu un an şi jumătate, şcoala sa de înot are în prezent, în fiecare lună, circa 200 de clienţi; toţi se pregătesc cu patru instructori, inclusiv cu Sergiu Deznan şi cu sora sa, Oana Deznan, implicată şi ea în afacere.

În prima lună de activitate, Swim Factory a generat venituri de aproximativ 36.000 de lei – aproape jumătate din această sumă a fost însă direcţionată spre plata chiriei în spaţiile care găzduiesc bazinele unde îşi desfăşoară activitatea.

Pasionat de înot încă din copilărie, Sergiu Deznan a câştigat medalii de aur la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale; este licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Arad şi a absolvit şi un curs de instructor la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor din Bucureşti.

Ideea înfiinţării unei şcoli private de înot i-a venit tânărului în urma propriei experienţe de sportiv: spune că, pe la 23 de ani, a observat că trebuie să aducă bani de acasă pentru a face performanţă. Astfel, şi-a propus atunci să creeze o şcoală prin care să ofere şi susţinerea – inclusiv financiară uneori – de care aveau nevoie următoarele generaţii de sportivi. 

Potrivit lui Deznan, pentru un înotător de performanţă, cheltuielile lunare pot ajunge şi la 2.000 de lei – în această sumă intră, de pildă, cea destinată cumpărării suplimentelor alimentare care să asigure necesarul de calorii al unui sportiv de performanţă, de 7.000 – adică de aproximativ trei ori mai mult decât are nevoie o persoană care nu desfăşoară activităţi sportive. Aceste cheltuieli, alături de echipamente, pregătire etc. sunt suportate, de cele mai multe ori, din buzunarul sportivilor.

„Este greu să găseşti un sponsor, fiindcă înotul nu este un sport de masă - nu este foarte mediatizat, rareori vei vedea la televizor un înotător – nu este ca în fotbal”, descrie Deznan o situaţie în care s-a regăsit şi el, dar şi cei mai mulţi dintre înotătorii de performanţă.

Nici premiile nu au fost o soluţie în cazul lui: îşi aminteşte că, în perioada în care participa la concursuri, performanţele sportive atinse în cadrul a diverse competiţii nu puteau fi recompensate financiar, din cauza unei legi care interzicea premiile financiare ale sportivilor – indiferent dacă acestea veneau din mediul privat sau din partea unor cluburi şcolare. De aproximativ un an şi jumătate este din nou permis acest lucru, precizează el. În rândul cursanţilor Swim Factory se află mai ales copii, aduşi de părinţii care înţeleg că „e bine să ştii să înoţi cât să supravieţuieşti – nu neapărat pentru performanţă” – dar şi adulţi care vor să îşi învingă frica de apă.

Spune că o întrebare pe care o primeşte frecvent este „De câte şedinţe este nevoie ca să înveţi să înoţi?”: „În proporţie de 75% este vorba despre client şi despre cât este de dornic să înveţe să înoate şi să treacă peste frică, iar 25% contează rolul meu de instructor.” Sergiu Deznan lucrează ca antrenor de aproximativ patru ani, interval de timp în care a observat că un rol important îl are motivarea psihologică a cursanţilor.

Când vine vorba despre discuţiile cu adulţii, de pildă, le oferă propriul exemplu: „În urmă cu patru ani, mi-am învins şi eu frica de apă deschisă. Este o ironie că există înotători care au această frică; dar la noi totul este controlat, ne antrenăm în bazin, iar în mare sau în lac, ne sperie necunoscutul”. S-a înscris la un concurs de 5 kilometri pe mare împreună cu antrenorul şi mai mulţi colegi din ţară, iar acum descrie experienţa ca fiind una dintre cele mai frumoase din viaţa sa.

La fel cum a depăşit această frică, îşi propune să depăşească şi necunoscutele din business, iar unul dintre obiectivele sale în continuare este extinderea la nivel naţional.

Tinerilor asemenea lui, care îşi doresc performanţe – fie în sport, ori în antreprenoriat, le spune: „Să fie cât mai atenţi şi mai doritori – cu cât munceşti mai mult, mai atent, mai concentrat, reuşita este mai aproape”.

Chiar dacă s-a dedicat în proporţie de 90% businessului, după cum spune el, continuă să înoate în mod regulat: „Înotul m-a ajutat în viaţă să depăşesc temeri care erau de neînvins, să fiu ambiţios, să fiu îngăduitor, să găsesc curajul de a accepta orice provocare cu convingerea că voi reuşi”.


Smart Business

este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.