De la 1 ianuarie, pentru primul trimestru din 2022, dobânda de referinţă pentru creditele ipotecare şi de consum – IRCC este de 1,17%

Autor: Cristina Bellu Postat la 03 ianuarie 2022 33 afişări

De la 1 ianuarie, pentru primul trimestru din 2022, dobânda de referinţă pentru creditele ipotecare şi de consum – IRCC este de 1,17%

Indicele IRCC, folosit de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, a fost majorat pe 31 decembrie 2021, la 1,17%, de la 1,08%.

Acest indice este calculat pe baza datelor din T3/2021, şi va fi folosit pentru creditele acordate în T1/2022.

Românii vor plăti astfel rate mai mari la credite pentru următoarele trei luni, în condiţiile în care valoarea precedentă a IRCC era de 1,08%. 

Deşi a crescut şi IRCC, indicele este de 2,6 ori mai mic faţă de ROBOR la 3 luni utilizat pentru dobânzile la creditele retail în lei luate până în mai 2019, care a depăşit 3% pe an.

Băncile acordă începând cu luna mai 2019 credite noi retail în lei cu dobândă variabilă legate de o nouă referinţă, respectiv indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR în contractele de credit retail în lei.

Noul indice IRCC este calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare pentru o anumită perioadă, la care băncile pot să adauge o anumită marjă fixă. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a dobânzilor cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. 

Acest indice IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, fiind aplicat de către fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.

Astăzi, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat la 3,02%, în creştere cu 50,2% faţă de inceputul anului 2021.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IRCC,
credite ipotecare,
consum,
dobanda,
dobanzi,
indice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.