De ce spune Ministrul Finanţelor Adrian Câciu că a scăzut puterea de cumpărare in România

Autor: Cosmin Pirv Postat la 18 august 2022 27 afişări

De ce spune Ministrul Finanţelor Adrian Câciu că a scăzut puterea de cumpărare in România

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu spune că există o ruptură între creşterea economică şi ceea ce resimte cetăţeanul sau economia. „Puterea de cumpărare este erodată de inflaţie”, a declarat Câciu.

Întrebat joi despre cum se resimte creşterea economică anunţată de Guvern la oamenii de rând, ministrul Finanţelor a spus: „Absolut orice creştere economică, oriunde în lume, se va lovi de o ruptură între ceea ce resimte cetăţeanul sau economia cât timp inflaţia va fi sus.

De aceea tot efortul guvernamental este cum să întorci rezultatele obţinute de economia româmească în continuare către economie, pentru că nu avem să simtă şi cetăţeanul că a crescut puterea de cumpărare de exemplu cu 5,8%, din contră ea este erodată de inflaţie, deci elementele care se iau în calcul sunt cele de încetinire după care inversarea trendului de inflaţie”, a declarat ministrul Finanţelor.

Acesta a spus că a avertizat în urmă cu un an, chiar doi, când era deflaţie, că va urma inflaţie istorică, „dar Guvernele anterioare trebuiau să ia în calcul faptul că vom avea o greuitate în a stopa inflaţia”.

Ministrul spune că prioritatea este acum inversarea trendului.

„Am reuşit, sper să vedem şi în inflaţia din luna august, să stabilizăm zona de inflaţie, eu ceea ce vreau să văd este când se inversează acest trend şi eforturile noastre, BNR şi Guvern, sunt să inversăm acest trend”, a mai spus Câciu.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.