De ce nu vor proprietarii de afaceri să predea controlul business-ului copiilor?

Autor: Ioana Matei Postat la 22 iulie 2019 273 afişări

De ce nu vor proprietarii de afaceri să predea controlul business-ului copiilor?

Menţinerea controlului asupra companiei este unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung ale celor care deţin afaceri de familie, însă numai 41% dintre aceştia au încredere în planurile lor de succesiune, potrivit celei mai recente ediţii a studiului Deloitte Global Family Business efectuat în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de ţări din toată lumea, inclusiv din România. Cu toate că 68% dintre cei care conduc afaceri de familie spun că intenţionează să păstreze businessul în familie, doar 26% au un plan clar de succesiune pentru poziţia de director general şi chiar mai puţini dintre ei, pentru celelalte poziţii din top management, potrivit comunicatului de presă trimis de reprezentanţii Deloitte.

Majoritatea managerilor intervievaţi consideră esenţială abordarea pe termen lung, bazată pe viziune, cultură şi valori comune, care pot ajuta familia să menţină controlul asupra afacerii de-a lungul anilor. În consecinţă, 65% din afacerile de familie consideră că valorile după care se ghidează pe termen lung sunt mai importante decât rezultatele pe termen scurt. Cu toate acestea, 71% din afacerile de familie au planuri doar pentru următorii doi până la cinci ani, iar 6% au declarat că planurile lor acoperă doar următorul an.

„Decalajul dintre obiectivele pe termen lung şi planificarea pe termen scurt în rândul afacerilor de familie poate fi recuperat doar cu ajutorul planurilor de succesiune. Deşi proprietarii percep acest moment ca un eveniment îndepărtat, succesiunea este esenţială pentru stabilitatea afacerii, necesită o planificare amănunţită şi o pregătire solidă, întrucât este un proces de durată. În România, deja lucrăm cu clienţi la pregătirea şi implementarea transferului afacerii de la fondatori către moştenitori”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanţă, Deloitte România, şi liderul programului Deloitte Private, care se adresează companiilor private de toate dimensiunile, inclusiv antreprenorilor locali, IMM-urilor, startup-urilor şi afacerilor de familie.

Conform studiului Deloitte, profitabilitatea reprezintă principalul obiectiv al afacerilor de familie pentru următoarele 12 luni, urmat de creşterea afacerii şi dezvoltarea de noi produse şi servicii. În acest context, aproximativ o treime dintre respondenţi ar renunţa la controlul asupra afacerii de familie în schimbul unui succes financiar mai mare pe termen lung.

Agilitatea în adaptarea la schimbările din mediul de business este considerată de 61% dintre cei care deţin afaceri de familie cel mai important element pentru succesul afacerii şi durabilitatea acesteia. Capacitatea de inovare se situează pe locul al doilea, urmată de situaţia financiară.

Studiul anual Deloitte Global Family Business, ajuns acum la cea de-a cincea ediţie, analizează perspectivele colectate de la sute de afaceri de familie asupra a patru domenii-cheie, şi anume proprietatea, guvernanţa, succesiunea şi strategia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.