Datoriile au ajuns la 340% din PIB-ul planetei, povară pe care economia globală n-a suportat-o niciodată pe timp de pace

Postat la 08 ianuarie 2013 16 afişări

Datoriile au explodat la nivel mondial în ultimii ani, crescând mai repede decât PIB-ul economiei globale până la un nivel nesus­te­nabil, care face inevitabilă declanşarea unor războaie, avertizează Kyle Bass, un manager de fonduri de hedging din SUA.

"Nu ştiu cine se va lupta cu cine, dar sunt sigur că în următorii ani vom vedea războaie, şi nu unele mici", a spus Bass recent, citat de Thomson Reuters. El a calculat că totalul dato­ri­ilor din împru­muturi a ajuns să repre­zinte 340% din valoarea PIB-ului pla­ne­tei, o po­vară pe care economia globală nu a supor­tat-o nici­odată pe timp de pace. Dar în ceea ce priveşte zona euro, ideea de­clanşării unui război este cel puţin de­plasată. Mulţi investitori au pariat, ca Bass, pe defaultul dezordonat al unor ţări precum Grecia, însă în Europa diplomaţia a funcţionat, cu unele sincope, şi a reuşit să menţină integritatea uniunii monetare. Mişcările sociale de protest con­tra măsurilor anticriză au devenit pe alo­curi violente, dar mulţi analişti se întreabă cum de nu s-au luptat mai aprig mai mulţi europeni cu creşterea şomajului, cu tăierea cheltuielilor sociale şi cu impozitele mai mari.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
pib,
economie,
pace,
hedging
/actualitate/datoriile-au-ajuns-la-340-din-pib-ul-planetei-povara-pe-care-economia-globala-n-a-suportat-o-niciodata-pe-timp-de-pace-10440928
10440928
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.