Daniel David propune un pact pe 10 ani pentru dezvoltarea educaţiei

Autor: Radu Mocanu Postat la 15 septembrie 2025 17 afişări

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a lansat ideea unui pact naţional pentru un „deceniu al educaţiei şi cercetării”, luni, în cadrul şedinţei de Senat.

Daniel David propune un pact pe 10 ani pentru dezvoltarea educaţiei

„Vă propun ceva foarte pragmatic. Un pact pentru un deceniu al educaţiei şi cercetării, care să aibă trei puncte simple”, a declarat David în cadrul şedinţei de Senat de luni.

Ministrul a propus trei direcţii clare: alocarea bugetului anual să nu fie niciodată mai mică decât cel precedent, menţinerea educaţiei şi cercetării împreună pe durata unui deceniu şi respectarea standardelor Uniunii Europene şi OECD în privinţa marilor reforme.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Senatul dezbate o moţiune simplă prin care sunt contestate politicile Guvernului în domeniul educaţiei, depusă de liderul grupului senatorial AUR, Petrişor Peiu, şi semnată de 38 de senatori din opoziţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
david,
educaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.